O victorie în meciul programat astăzi, de la 17.15, pe Estadi Estadi Olímpic Lluís Companys, ar duce-o pe Barcelona la șapte puncte în fața lui Real Madrid în fruntea La Liga, cu doar trei etape rămase de jucat.
Barcelona o găzduiește pe Real Madrid pentru al patrulea și ultimul El Clásico al sezonului, un meci care ar putea, practic, să consfințească titlul de campioană pentru catalani sau să adauge și mai mult dramatism finalului de sezon din prima ligă spaniolă.
Patru puncte despart cele două rivale în lupta pentru titlu, cu Barça în fruntea clasamentului grație unei serii de 15 meciuri fără înfrângere în campionat de la începutul anului 2025. Los Blancos au pierdut conducerea în La Liga în februarie, dar de atunci au reușit să rămână aproape de catalani, ambele echipe având câte patru victorii consecutive în campionat.
Barcelona a dominat Real Madrid în acest sezon, câștigând toate cele trei confruntări de până acum, inclusiv finalele Supercupei Spaniei și Cupei Regelui. Totuși, catalanii se prezintă la meci cu un moral scăzut, după o eliminare dureroasă în semifinalele Ligii Campionilor, iar Real Madrid ar putea profita pentru a câștiga, poate, cel mai important Clásico al campaniei.
Absențe
Jules Koundé ar putea fi singura absență importantă pentru Barcelona, întrucât Robert Lewandowski a revenit după accidentare în returul de miercuri cu Inter, iar Alejandro Balde și Marc Casadó s-au antrenat din nou cu echipa în ultimele zile. Cu toate acestea, este posibil ca pentru aceștia doi să fie prea devreme pentru a evolua minute semnificative.
Cea mai mare incertitudine este în poartă. Marc-André ter Stegen a revenit după accidentare și a fost titular în ultima etapă de La Liga, însă antrenorul Flick ar putea prefera o variantă mai sigură și să îl păstreze între buturi pe Wojciech Szczęsny – titular în meciul cu Inter din mijlocul săptămânii – pentru un meci atât de crucial.
Gerard Martín și Eric García au fost două dintre punctele luminoase pentru Barça în înfrângerea cu Inter și ar trebui să își păstreze locul în echipă. Pau Cubarsí și Iñigo Martínez vor completa linia defensivă, catalanii urmând să alinieze cel mai solid cuplu de fundași centrali disponibil.
În ofensivă, Dani Olmo ar putea fi preferat în continuare în fața lui Fermín López, iar restul compartimentului ofensiv se conturează clar. După eliminarea dureroasă din Liga Campionilor, câștigarea titlului în La Liga este esențială pentru ca Raphinha și Lamine Yamal să-și păstreze speranțele la Balonul de Aur.
Real, fără 5 piese importante
Accidentările au afectat serios parcursul lui Real Madrid în acest sezon, iar echipa vine la Barcelona pentru cel mai important meci al sezonului fără piese esențiale din apărare: David Alaba, Éder Militão, Dani Carvajal, Ferland Mendy și Antonio Rüdiger – toți indisponibili până la finalul sezonului.
Eduardo Camavinga a evoluat de mai multe ori în defensiva improvizată a lui Ancelotti în acest sezon, însă francezul este și el accidentat, ceea ce reduce și mai mult opțiunile lui Los Blancos pentru a încerca să oprească cel mai eficient atac din La Liga în acest sezon.
Cel mai probabil, Aurélien Tchouaméni va fi folosit ca fundaș central de urgență, alături de Raul Asencio. În ofensivă, Rodrygo ar putea reveni pe partea dreaptă, cu excepția cazului în care Arda Güler va fi titular pentru a treia oară consecutiv în campionat – o premieră pentru cariera sa la Real Madrid.
Echipe probabile
Barcelona: Szczęsny; Eric, Cubarsí, Martínez, Martín; de Jong, Pedri; Yamal, Olmo, Raphinha; Lewandowski
Real Madrid: Courtois; Vázquez, Tchouaméni, Asencio, García; Valverde, Ceballos; Rodrygo, Bellingham, Vinícius; Mbappé
Barcelona este chipa care deține prima șansă, iar Superbet le acordă catalanilor cota 1.92, în timp ce madrilenii au 3.50. Egalul este evaluat la 4.30, în timp ce un meci cu peste 3,5 goluri are cota 1.76.

