Ianis Hagi a bifat al doilea duel consecutiv din campionat în care a fost integralist pentru Glasgow Rangers. Internaționalul român a oferit două pase decisive și a fost lăudat de jurnaliștii de la BBC.
Ianis Hagi, două pase de gol în meciul Glasgow Rangers – Kilmarnock 6-0, în etapa cu 15 din Premiership
Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Glasgow Rangers în confruntarea cu Kilmarnock. Internaționalul român pare că și-a găsit ritmul după exilul de la echipa a doua și a fost unul dintre „motoarele” din echipă. Hagi a fost la originea mai multor acțiuni tăioase și a semnat și două pase de gol: prima în minutul 37, lui Tavernier, iar a doua în minutul 53, lui Danilo.
Pentru Ianis Hagi a fost doar a cincea partidă în Premiership din acest sezon, dar are trei pase decisive în cont.
Ianis Hagi, lăudat de BBC
Prestația lui a fost lăudată de jurnaliști. BBC a spus că „fiul Regelui” a fost „scânteia din atac”.
„Ianis Hagi încă nu și-a revenit complet, dar pare că este scânteia din atac de care are nevoie Rangers. Două assist-uri, atingeri compuse și un imbold în atac care i-a lipsit clubului până acum în acest sezon a reușit Ianis”, a scris BBC.
Și cei de la Ibrox News l-au remarcat și i-au acordat nota nouă.
„A avut o centrare de o precizie perfectă și a creat condițiile pentru golul lui Tavernier.
A fost un indiciu clar că românul este aici să joace și de ce merită mai multe șanse. A avut apoi încă o pasă excelentă la golul lui Danilo. Nu este niciun dubiu că este aici să rămână și să fie cel care face diferența în tricoul lui Rangers”, a fost concluzia autorului materialului.
- Citește și: Antrenorul lui Glasgow Rangers, reverență în fața lui Ianis Hagi. „Nu ofer șanse din nimic”

