Ianis Hagi a primit din nou o șansă la Glasgow Rangers și a profitat de ea. Chiar antrenorul Philippe Clement l-a lăudat și a spus că a fost încântat de internaționalul român în ultimul duel din campionat.
Ianis Hagi a semnat o pasă decisivă în St. Johnstone – Glasgow Rangers, un meci din etapa cu numărul 13 din prima ligă scoțiană
Ianis Hagi a fost titular și a jucat 90 de minute în duelul în care Glasgow Rangers a învins cu 1-0 St. Johnstone în deplasare. Internaționalul român a pasat decisiv la faza din care Tavernier a înscris în minutul 63. Este al doilea meci în care Ianis Hagi își face apariția pentru Glasgow Rangers, după ce a fost prezent la lotul național pentru partidele cu Kosovo și Cipru din Liga Națiunilor.
Jurnaliștii din Scoția l-au lăudat pe Ianis Hagi și i-au remarcat șarjele ofensive. Și antrenorul Philippe Clement a fost încântat de el. Tehnicianul a dezvăluit de ce a apelat la fiul lui Gheorghe Hagi.
„Hagi a fost bun cu mingea la picior, a creat șanse de gol, a muncit din greu pentru echipă. A dat pasa de gol, e important pentru jucătorii ofensivi să aibă cifre. Evoluția sa a fost una pozitivă.
Nu ofer jucătorilor șanse din nimic, a meritat pentru cum s-a descurcat la antrenamente, pentru cum a intrat în meciul cu Dundee. E bine să avem încă o soluție în ofensivă, e importantă revenirea lui Ianis”, a declarat Philippe Clement după victoria cu St. Johnstone, citat de The Scotsman.
- Citește și: Darius Olaru, coleg cu Ianis Hagi? „Asemănat cu Kevin de Bruyne de la Manchester City”

