Toni Kroos, în vârstă de 36 de ani, și-a încheiat cariera în vara lui 2024, după un deceniu petrecut la Real Madrid, perioadă în care a devenit o piesă importantă la mijlocul terenului.
Absența sa continuă să fie resimțită de suporterii „Galacticilor”, însă există șanse mari ca, începând cu sezonul viitor, acesta să revină în cadrul clubului.
Potrivit publicației spaniole AS, Florentino Pérez intenționează să îl convingă pe fostul mijlocaș să revină și să accepte un rol în care să participe la luarea deciziilor sportive ale clubului.
„La doi ani după plecarea sa, conducerea clubului madrilen vrea să pună capăt golului pe care l-a lăsat Kroos. Revenirea sa este planificată pentru sezonul următor.
La Valdebebas decizia a fost luată, iar dorința celor care conduc clubul alb este ca fostul mijlocaș al lui Real Madrid să devină parte din structura sportivă a clubului”, a relatat jurnalistul Jose Felix Diaz.
De-a lungul timpului, relația dintre Toni Kroos și Florentino Pérez a fost una foarte apropiată, aspect care alimentează convingerea unei părți semnificative a presei spaniole că o revenire este foarte probabilă, mizându-se pe faptul că germanul nu va refuza propunerea președintelui.
Suporterii madrileni speră, de asemenea, că fostul mijlocaș central ar putea ajunge, în timp, și pe banca tehnică a echipei, având în vedere capacitatea sa de a citi jocul. În același timp, acesta și-a lansat recent o academie de fotbal în Spania.
În cele 465 de partide disputate pentru Real Madrid, Toni Kroos a înscris 28 de goluri și a oferit 99 de pase decisive, contribuind, printre altele, la câștigarea a cinci trofee UEFA Champions League alături de echipa de pe „Bernabeu”.

