Cristi Borcea, fost acționar al lui Dinamo, a vorbit deschis despre responsabilitățile uriașe pe care le are în calitate de tată a nouă copii, dar și despre sumele impresionante pe care le cheltuie pentru familia extinsă.
Cristi Borcea a confirmat zvonurile potrivit cărora are cheltuieli de aproximativ 125.000 de euro pe săptămână, ceea ce se traduce în 500.000 de euro pe lună.
„Da, este adevărat. E uluitor, dar când le pui cap la cap… Sunt 9 copii, meditații, școli, chirii, mașini, impozite, case, pensii alimentare, sunt bani mulți, mulți. Șase milioane de euro pe an. E o presiune foarte mare, da, mai ales în momentele astea în care nu mai merg lucrurile cum mergeau, economia. Ca antreprenor sunt cum am fost și atunci când eram conducător, acționez imediat. Așa mi-am creat să fiu numărul 1 în România, dar atunci când ajungi numărul 1 în România nu mai poți să iei decizii pripite”, a declarat Cristi Borcea, în cadrul podcast-ului iAMnews.
Trei căsnicii şi nouă copii cu patru femei
De-a lungul anilor, Cristi Borcea a fost căsătorit de trei ori și are nouă copii cu patru femei: Mihaela Borcea (prima soție) – Patrick, Melissa și Angelo, cu Alina Vidican (a doua soție) – George și Gloria, cu Simona Dana Voiculescu (avocată)- Andreina Carolyn Chistine, cu Valentina Pelinel (actuala soție): Milan, Indira și Rania Maria.
Potrivit fostului șef al LPF, Dumitru Dragomir, Cristi Borcea a avut grijă să ofere fiecărui copil câte un apartament de lux.
„Ştii ce m-a impresionat, la masă mi-a zis: „Am nouă copii, cu patru femei, tuturor le-am luat câte un apartament de peste 1,5 milioane de euro. Fiecăruia în parte”. E operat, dar acum arată… stă toată ziua în sală, toată ziua la piscină. Cum îmi zice el mie, „Tăticu’, gata, am liniştit pe toată lumea!”. Toată lumea e mulţumită, toţi la şcoli străine. Extraordinar! Cine are grijă de copii, e un caracter ales, să nu pierzi copilul din mână”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.

