Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

CSM București, calificare după opt ani în Final Four. „Tigroaicele” au făcut instrucţie cu Esbjerg

CSM București a revenit în Final Four-ul Ligii Campionilor după o pauză de opt ani, grație unei prestații impresionante în fața flui Esbjerg.

CSM București a dominat categoric returul disputat în Sala Polivalentă, conducând partida de la un capăt la altul și impunându-se clar, scor 37-27. În tur, danezele câștigaseră la limită, 26-25, însă diferența din manșa secundă a înclinat decisiv balanța în favoarea „tigroaicelor”.

Este pentru a patra oară când CSM București ajunge în această fază a competiției, după prezențele din 2016, 2017 și 2018. În Final Four s-au mai calificat Gyor, Metz și Brest.

Citeşte şi: Bogdan Voina este noul preşedinte al FR Handbal. Cine sunt marii perdanţi ai alegerilor

Atmosfera din Polivalentă a fost electrizantă, iar startul meciului a aparținut în totalitate gazdelor, care au condus rapid cu 6-0. Elizabeth Omoregie și Djurdjina Jaukovic au dat tonul în atac, în timp ce portarul Evelina Eriksson a avut intervenții decisive încă din primele minute. Deși Henny Reistad a încercat să readucă echipa daneză în joc, defensiva solidă și jocul colectiv al echipei antrenate de Bojana Popovic au făcut diferența. La pauză, CSM conducea cu 19-14, avantaj consolidat apoi fără emoții în repriza secundă.

Pe parcursul meciului, toate jucătoarele importante și-au adus contribuția. Crina Pintea a fost eficientă pe semicerc, iar combinațiile din atac au funcționat excelent. Diferența a crescut constant, iar cu zece minute înainte de final ajunsese la șapte goluri. Finalul a fost o adevărată demonstrație de forță. CSM București a continuat să domine, încheind partida cu un categoric 37-27. Portarul Evelina Eriksson a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului, cu 14 intervenții.

Citeşte şi: Estavana Polman se retrage din handbal de la CS Rapid. „Pe 23 mai, ultimul meci. Să fiți acolo!”

Principalele marcatoare pentru CSM București au fost Elizabeth Omoregie și Trine Ostergaard, cu câte șase goluri, urmate de Valeriia Maslova și Crina Pintea, fiecare cu cinci reușite. Pentru Esbjerg s-au remarcat Henny Reistad și Elin Hansson, cu câte șase goluri.

Prin această victorie, CSM București își asigură prezența în Final Four-ul de la Budapesta, găzduit de impresionanta MVM Dome. Turneul final va avea loc pe 6-7 iunie 2026.

Share

Top articles

Articole similare