După victoria care a calificat Universitatea Craiova în finala Cupei României, acționarul majoritar al clubului, Mihai Rotaru, a mers în vestiar pentru a le transmite un mesaj jucătorilor.
Din lojă, acesta a trăit cu intensitate semifinala disputată împotriva lui Dinamo, reacționând cu entuziasm atât la golul egalizator marcat în minutul 118, cât și la victoria obținută la loviturile de departajare. Reușita decisivă a lui Teles a declanșat o bucurie puternică în loja oficialilor din Bănie.
Citește și: Un gigant din Italia e cu ochii pe Radu Drăgușin. Prețul e sub 25 de milioane!
La finalul partidei, Rotaru a coborât la vestiare pentru a discuta cu elevii antrenați de Filipe Coelho. Alexandru Cicâldău și Carlos Mora au povestit ulterior ce le-a transmis acesta.
„Da, a venit și dânsul și ne-a felicitat. A spus că avem primă pentru acest meci”, a relatat Cicâldău.
Mora a dezvoltat: „Ne-a spus că trebuie să continuăm să muncim așa. Ne-a felicit pentru tot, pentru acest meci uimitor de astăzi. Trebuie să continuăm să muncim și să jucăm așa”.
Universitatea Craiova păstrează șanse de a realiza eventul, urmând să o întâlnească pe U Cluj atât în finala Cupei României, cât și în finalul sezonului de campionat.
Referindu-se la finalul tensionat al meciului, Cicâldău a explicat că „încercam și eu să-mi ajut colegii cu vorbe bune de pe bancă. Știam că dacă o să venim cu centrări putem marca golul egalizator”.
El a mai declarat:
„E un sentiment foarte plăcut în primul rând că am ajuns în finală, în al doilea rând că a fost o victorie foarte muncită, una pentru care merită felicitat fiecare jucător.
Cred că a fost o semifinală plăcută ochiului, mai ales că am egalat foarte târziu. De fiecare dată loviturile de pedeapsă aduc suspans. Cred că au fost două reprize diferite, în prima ne-am pus amprenta asupra jocului, am avut ocazii foarte mari”.
În opinia sa, atât Universitatea Craiova, cât și U Cluj merită să se lupte pentru trofeu:
„Cred că suntem două echipe care am arătat un fotbal frumos și merităm și finala și locurile din campionat”.
Totodată, mijlocașul și-a exprimat dorința de a reveni la echipa națională sub comanda noului selecționer, Gică Hagi:
„Am așteptat fiecare convocare. Pentru asta mă antrenez zi de zi, pentru asta merg la meciuri, să dau tot ce am mai bun pentru a reprezenta echipa națională. (Numirea lui Hagi) cred că este o veste bună pentru România în general, fotbalul pe care-l știe dânsul cred cu tărie că va ajuta foarte mult echipa națională”.

