Istvan Kovacs (41 de ani) se numără printre arbitrii care vor conduce meciuri la Cupa Mondială din 2026. Arbitrul român a primit această veste la mai puțin de o zi distanță de la scandalul în care a fost implicat în Barcelona – Atletico Madrid, scor 0-2, în sferturile de finală Champions League.
Istvan Kovacs a participat în luna martie la un seminar organizat de UEFA, iar acum a primit vestea că se află pe lista centralilor care vor conduce meciuri la Cupa Mondială care se va disputa în vară în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Citește și: Liță Dumitru: “Am plâns în hohote, fără să-mi fie rușine”
Lista publicată de Yahoo Sports cuprinde atât arbitrii de centru, cât și tușieri. Istvan Kovacs nu este singurul reprezentant al României. Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, alături de care Kovacs va forma brigada sa la meciurile la care va fi delegat, se află și ei în lot.
Istvan Kovacs a fost în corpul de arbitri europeni și la ediția precedentă de Cupă Mondială, însă nu a condus niciun meci. A fost rezervă în opt rânduri.

