Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Naționala României, subiect de analiză pentru BBC Turcia. Remarcații jurnaliștilor turci

Jurnaliștii de la BBC Turcia au analizat parcursul echipei naționale a României înaintea barajului decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial, programat joi, 26 martie. Meciul Turcia – România va avea loc la Istanbul, pe stadionul formației Beșiktaș, începând cu ora 19:00.

În analiza lor, turcii au subliniat că România este condusă de Mircea Lucescu, un nume bine cunoscut în fotbalul din Turcia, acesta având experiențe anterioare la Galatasaray, Beșiktaș și la naționala Turciei.

Citește și: Fostul portar al naționalei, Florin Niță, crede că Mircea Lucescu a greșit: „El trebuia să fie acolo”

„La conducerea României se află un nume cunoscut, Mircea Lucescu, care a antrenat o perioadă Galatasaray, Beșiktaș și echipa națională a Turciei.

Nicolae Stanciu, care a îmbrăcat tricoul naționalei României de 84 de ori, este cel mai bun marcator al echipei, cu 15 goluri. Au și jucători care atrag atenția, precum Radu Drăgușin, care îmbracă tricoul lui Tottenham din Premier League, și Dennis Man de la PSV, din Olanda.

În lotul României sunt și nume de la echipele din SuperLig. Ianis Hagi de la Alanyaspor, Valentin Mihăilă de la Çaykur Rizespor și Deian Sorescu de la Gaziantep FK vor aștepta șansa de a juca în meciul cu Turcia”, a scris publicația.

În ceea ce privește parcursul din preliminarii, România a încheiat grupa pe locul al treilea în Grupa H, cu patru victorii, o remiză și trei înfrângeri, având un golaveraj de 19-10. De cealaltă parte, Turcia a terminat pe poziția a doua în Grupa E.

În cazul unei victorii în fața selecționatei turce, România ar urma să dispute finala marți, 31 martie, în deplasare, împotriva câștigătoarei dintre Slovacia și Kosovo.

Share

Top articles

Articole similare