Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

VIDEO. Adrian Mihalcea, dărâmat după ce UTA a bătut și retrogradat echipa din orașul natal: „Nu aș fi vrut să ajungă în situația asta”

La finalul partidei Unirea Slobozia – UTA 0-1, Adrian Mihalcea (49 de ani) s-a arătat profund emoționat. Deși formația sa a obținut victoria și a urcat pe primul loc în play-out, antrenorul a resimțit puternic retrogradarea echipei din orașul natal, produsă în urma acestui rezultat. Totodată, el a explicat și gestul din prima repriză, când a ales să nu stea pe bancă.

Născut în Slobozia, Mihalcea a avut trei perioade la conducerea Unirii, fiind cel care a promovat echipa în prima ligă și ulterior a reușit să o mențină acolo, înainte de a pleca la UTA. Pentru a evita retrogradarea din punct de vedere sportiv, ialomițenii aveau nevoie de victorie în confruntarea directă, însă UTA s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Richard Odada în repriza a doua.

„Îmi pare rău de Slobozia. Mi-ar fi plăcut să se salveze. Sentimentele rămân și îmi pare rău. Nu aș fi vrut să ajungă în situația asta, ca eu să fiu cel care practic contribuie decisiv la retrogradarea lor…”, a afirmat Adrian Mihalcea, căruia i-au dat lacrimile la finalul jocului. Chiar și în situația unei victorii, Unirea ar fi putut totuși să retrogradeze, întrucât nu obținuse licența pentru Superliga.

După o perioadă în care viitorul său la UTA a fost incert, deși contractul îi fusese prelungit automat până în 2027, antrenorul a anunțat înaintea meciului cu Unirea Slobozia că va rămâne la echipa din Arad.

Citește și: Şoc în lumea fotbalului: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City! Când va fi făcut anunţul oficial

Cu toate acestea, el a menționat existența unor nemulțumiri, în special legate de aspectele financiare. În acest context, luni seară, a decis să nu ia loc pe bancă în prima repriză, ca formă de protest.

„Câteodată dau înapoi exact cum sunt și plătit. Sunt destul de mari restanțele, nu vorbim de întârzieri sau așa ceva, vorbim de principii și de cât de corecți și cinstiți suntem. Nu vorbim de întârzieri salariale. Nu e vorba de vreo sumă de bani, dar… Sunt niște lucruri care m-au deranjat și ăsta a fost modul meu de a gestiona situația. Nu știa nimeni. A fost o decizie luată de mine, dar cred că sunt atât de corect și cinstit încât spun lucrurile când nu îmi convin.

Nu că sunt eu prea rău, ci pentru că lucrurile nu merg în direcția în care eu consider că ar trebui. Dar, în același timp, ar fi trebuit să se întâmple niște lucruri. Eu am contract în continuare cu UTA. Lucrurile au fost discutate, dar tot așa. O să plec în vacanță. Cred că au fost 4 ani de zile de când nu am avut o vacanță atât de lungă, nici măcar o săptămână. Vreau să mă liniștesc, să îmi continui munca”, a afirmat antrenorul de la UTA.

Share

Top articles

Articole similare