Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Victor Angelescu, despre Daniel Pancu „Va antrena la Rapid!”

Victor Angelescu, președintele și acționarul minoritar al celor de la Rapid, a oferit detalii despre situația lui Daniel Pancu, în prezent antrenor la CFR Cluj.

Victor Angelescu a abordat atât posibilitatea unei reveniri a lui Daniel Pancu la Rapid, cât și contextul contractual pe care acesta îl are la formația din Gruia.

„Am o relație excelentă cu Daniel Pancu”

Victor Angelescu a precizat că nu există, deocamdată, negocieri oficiale pentru aducerea lui Daniel Pancu din vară, dar nu exclude un astfel de scenariu în viitor. Acesta a reamintit rolul important pe care Daniel Pancu l-a avut în dezvoltarea clubului.

”Pancu era acolo când am ajuns. E unul dintre inițiatorii proiectului. Am fost primul conducător care l-a pus antrenor. După promovarea din Liga 4 în Liga 3. A promovat în Liga 2.

Am avut un parcurs bun în Liga 2, din păcate au fost câteva rezultate proaste. Am prins și ultimul meci cu fani înainte de pandemie. Nu a fost decizia mea, dar s-a luat decizia să plece. A venit apoi pandemia, a fost acel play-off. Dacă știam, Pancu trebuia să rămână.

Am spus de atâtea ori cum e contractul lui Costel. Are o clauză, dacă merge în cupele europene, se prelungește. Cât mai avem șanse, nu mi se pare normal să vorbești cu alt antrenor. Dacă nu-și realizează obiectivul, ne gândim, poate facem schimbări.

Am spus de mai multe ori, am o relație foarte bună cu Pancu. Au făcut cea mai bună alegere cei de la CFR Cluj. Vede bine fotbalul, e poate cea mai mare legendă a Rapidului. A fost omul care a pornit proiectul, a promovat cu noi din Liga 3.

Eu m-am opus să plece atunci, nu am vrut, dar au mai trecut câteva etape și a plecat. Eu aveam doar 50 la sută atunci acțiuni”, a declarat Victor Angelescu la Prima Sport 1.

Citește și: Tensiuni la Farul Constanța după plecarea lui Gică Hagi. Ciprian Marica, nemulțumit de decizia lui Gică Popescu: „M-am simțit prost!”

„Daniel Pancu va rămâne mereu o variantă pentru Rapid”

Oficialul Rapidului este convins că, la un moment dat, Daniel Pancu va reveni pe banca echipei.

E un om care va antrena Rapidul în viitor. Să nu aibă vreo traiectorie să fie pe la un club prea mare afară și să nu-l mai putem aduce. E un antrenor bun, face performanțe la CFR. Mai avem 3 etape, dacă nu ne îndeplinim obiectivul, discutăm.

E o variantă, dar înțeleg că i se prelungește contractul dacă merge în cupele europene, are anumite discuții acolo. E o opțiune, va f fi tot timpul o opțiune pentru Rapid. Poate e dorința lui Ioan Becali de a-l duce pe Daniel Pancu la Rapid. Toți impresarii au o marfă pe care să o expună.

Pentru Pancu, Rapid e pe locurile 1,2,3,4 și 5. Apoi e Beșiktaș. E un om care a respectat tot timpul clubul, a fost antrenor, a promovat, a plecat, am rămas în relații excelente cu el”, a completat Victor Angelescu.

Citeşte şi: Radu Drăgușin, tot mai aproape de despărțirea de Tottenham! Londonezii caută deja înlocuitori din Premier League

Share

Top articles

Articole similare