Valentin Mihăilă, fotbalistul Parmei și fost jucător al Universității Craiova, a fost prezent duminică în tribunele stadionului ”Ion Oblemenco”, la meciul dintre echipa din Bănie și FCSB, încheiat 0-0, în cadrul play-off-ului Superligii.
Chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă din cauza unei accidentări, Mihăilă a fost întâmpinat cu aplauze și multă căldură de fanii olteni. Suporterii l-au recunoscut imediat și i-au cerut autografe și fotografii la finalul partidei, semn că legătura dintre jucător și publicul craiovean rămâne puternică.
”Mai am o lună și ceva de stat pe bară”
Aflat departe de teren în ultimele 9 partide ale Parmei, din cauza unei accidentări care l-a scos temporar din circuit, Mihăilă a oferit câteva declarații despre situația sa medicală și despre meciul trăit din tribună:
”A fost bine, a fost bine! Un meci foarte bun. Merita să câștige Universitatea Craiova. Mai am o lună și ceva de stat pe bară și apoi revin pe gazon”, a spus el, pentru Digi Sport.
Sezon dificil, dar activ
În actualul sezon din Serie A, Mihăilă a adunat 21 de apariții în tricoul Parmei. Chiar dacă nu a marcat, a contribuit cu trei pase decisive.

