Real Madrid analizează deja variante pentru înlocuirea lui Alvaro Arbeloa la finalul sezonului, iar conducerea clubului și-a îndreptat atenția către Didier Deschamps (57 de ani), actualul selecționer al Franța.
Tehnicianul francez urmează să părăsească banca naționalei după Cupa Mondială FIFA 2026, încheind un mandat de 14 ani. În această perioadă, a câștigat titlul mondial în 2018, a ajuns în finală în 2022 și a obținut locul secund la UEFA Euro 2016.
Contractul său expiră în iulie și nu va fi prelungit, iar perspectivele indică o revenire la nivel de club, fiind dorit atât pe piața europeană, cât și în Arabia Saudită. Campion mondial atât ca jucător, cât și ca antrenor, Deschamps figurează pe lista scurtă a clubului madrilen, potrivit presei franceze.
„Sfârșitul mandatului lui Didier Deschamps la cârma naționalei Franței este urmărit cu mare atenție de cluburile mari aflate în căutarea unui antrenor de renume. Printre acestea se numără și Real Madrid, care l-a inclus pe selecționerul francez pe lista sa de ținte.
Sfârșitul unui ciclu, începutul altuia? După 14 ani la conducerea echipei naționale de fotbal a Franței, Didier Deschamps își va încheia mandatul după Cupa Mondială din 2026. Deși înlocuitorul său pare deja stabilit, Zinédine Zidane fiind favorit să preia postul, există puține indicii despre viitorul lui Deschamps după ce va renunța la treningul „Les Bleus”.
Mai multe cluburi, nu doar din Europa, sunt interesate de serviciile căpitanului campioanei mondiale din 1998. Conform informațiilor noastre, Real Madrid l-a inclus pe Didier Deschamps pe lista sa scurtă de posibili antrenori.
Surse din anturajul său susțin că are libertatea de a alege și nu exclude nicio variantă. Având oferte din Europa, dar și din Arabia Saudită, este clar că are de unde alege”, scrie RMC Sport.
Interesul madrilenilor este explicat prin dorința de a avea un antrenor capabil să gestioneze un vestiar plin de vedete, așa cum Deschamps a făcut la naționala Franței în ultimii ani.
În plus, acesta are relații foarte bune cu jucători importanți ai echipei, precum Kylian Mbappé, Eduardo Camavinga și Aurélien Tchouaméni.
Conducerea clubului ia în calcul și palmaresul antrenorului, care include titlul câștigat cu Olympique Marseille, promovarea lui Juventus în Serie A, o finală de UEFA Champions League cu AS Monaco și titlul mondial obținut cu Franța.
Ca jucător, Deschamps a avut, de asemenea, o carieră remarcabilă, fiind o piesă esențială în echipa națională a Franței care a câștigat Cupa Mondială FIFA 1998 și UEFA Euro 2000. De-a lungul carierei sale de club, a cucerit trei titluri cu Juventus, două cu Olympique Marseille și câte un trofeu Champions League cu fiecare dintre aceste echipe.

