După ce în etapa anterioară a reușit să prima dublă pentru DC United în succesul cu 3-2 contra lui Orlando City, atacantul român Louis Munteanu a continuat forma bună și a înscris de două ori în victoria 2-0 cu New York City, ajungând astfel la trei reușite în campionatul nord-american.
La scurt timp după încheierea etapei 11 din Statele Unite, MLS a publicat echipa rundei, în care a fost inclus și Louis Munteanu. Jucătorul român a fost titular în ofensivă într-un sistem 3-4-3, alături de fotbaliști precum Evander și Diego Luna.
Aceasta a fost prima apariție a lui Louis Munteanu în echipa etapei de la transferul său în valoare de 6 milioane de euro în Major League Soccer.
”O rundă de aplauze călduroase pentru băiatul nostru, Louis, care a fost inclus în echipa etapei!”, au scris cei de la DC United.
În contrast, Leo Messi, starul campionatului american, nu a fost inclus în echipa etapei 11, după ce Inter Miami a condus cu 3-0 în fața celor de la Orlando City, dar a pierdut partida cu 3-4.
Citește și: Ce i-a spus un adversar lui Vini Jr. după ce brazilianul l-a făcut „prost”
Imediat după evoluțiile sale, presa din Statele Unite a scris elogios despre fotbalistul transferat de la CFR Cluj pentru 6 milioane de euro.
De asemenea, CBS l-a caracterizat drept ”star” pe atacantul în vârstă de 23 de ani.
”Louis Munteanu a marcat două goluri și a început să arate ca un adevărat star. Are trei goluri în ultimele două meciuri jucate. Sean Johnson a realizat patru parade, iar D.C. United a învins New York City FC cu 2-0 duminică, în prima întâlnire dintre cele două echipe din acest sezon”, au notat americanii.
După meci, clubul DC United a publicat pe rețelele sociale un videoclip cu Louis Munteanu, în care acesta a vorbit despre evoluția sa după cele două goluri marcate în poarta celor de la New York City.
”Salutare tuturor! Sunt foarte fericit pentru aceste două goluri! A fost o confruntare dificilă, hai să mergem mai departe!”, a spus Louis Munteanu.

