Tănase Dima, fost antrenor român, este mai puțin cunoscut publicului tânăr din fotbalul românesc, însă rămâne o figură importantă a sportului din România. El este considerat singurul tehnician care i-a pregătit atât pe Nicolae Dobrin, cât și pe Gheorghe Hagi, doi dintre cei mai valoroși jucători din istoria fotbalului românesc.
Născut în 1936 într-o familie de aromâni din Bulgaria și crescut la Curtea de Argeș, Dima a activat atât ca profesor, cât și ca antrenor. De-a lungul carierei a lucrat la FC Argeș Pitești, la Sportul Studențesc, dar și în cadrul loturilor de tineret ale României.
Citește și: Gică Hagi face revoluție la FRF! Face comisie nouă. Ioan Ovidiu Sabău e gata să vină
El a traversat mai multe etape ale fotbalului românesc și a rămas cunoscut pentru poveștile sale despre perioada în care i-a antrenat pe cei doi mari jucători. La emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia, a fost întrebat cine a fost mai valoros dintre Dobrin și Hagi, însă nu a oferit un verdict clar, subliniind că ambii au avut calități excepționale și s-au remarcat prin talentul lor creativ și prin modul în care influențau jocul echipelor.
„Aș vrea să vă spun următorul fapt. Și eu, și ei au avut șansa să fim împreună. Amândoi jucători de mare talent. Amândoi au fost creatori. Jucători care s-au impus. Vreau să spun ceva: talentul lor era evident. Se exprimau cu o ușurință ieșită din comun. Creau situații periculoase pentru adversari. Mai mult decât atât, datorită calităților lor, puneau în valoare echipa.
Hagi, prin driblingurile lui și prin pasele lui, crea situații iminente de gol. Unul a fost apreciat și numit Prințul din Trivale, celălalt Regele. Vorbim de jucători din perioade diferite. Am fost legat de viața și a unuia, și a celuilalt. Nu aș vrea să spun că l-am iubit mai tare pe Hagi pentru că este aromân ca mine. Ar trebui să spun că am avut grijă de amândoi la fel.
Eu am fost și lector la Facultatea din Pitești. Am avut grijă de băieți să facă studii. Dobrin a făcut Facultatea de Educație Fizică. Mai mult decât atât, era prezent la cursuri și la orele practice. A fost un moment în care Gicu a avut probleme. A refuzat convocarea la națională. Era vorba de o deplasare în Brazilia. A spus că nu poate merge cu avionul atât de mult. Federația a hotărât suspendarea lui”, a declarat Tănase Dima.

