Simona Halep a împlinit 35 de ani pe 27 septembrie, iar fosta lideră mondială se află acum într-o etapă complet diferită a vieții, după retragerea din tenis. Campioana României spune că își dorește să se bucure de libertate, să își întemeieze familia pe care și-o dorește și să nu mai fie în permanență în atenția publică.
Simona Halep a disputat ultimul meci oficial din carieră în februarie 2025, la Transylvania Open. Câteva luni mai târziu, sportiva și-a anunțat oficial retragerea în cadrul Sports Festival de la Cluj-Napoca, eveniment la care au fost prezente mai multe nume importante din tenisul internațional.
La 35 de ani, fostul lider WTA spune că își dorește ca perioada următoare să fie una în care să poată trăi asemenea unui om obișnuit, fără presiunea și expunerea publică pe care le-a cunoscut de-a lungul carierei.
Simona Halep: „Este momentul să fiu a mea, să îmi formez familia pe care mi-o doresc și să trăiesc liber”
După mai bine de un deceniu petrecut în lumina reflectoarelor, Simona Halep vorbește despre lucrurile pe care și le dorește acum, după încheierea carierei sportive.
Fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon spune că vrea să își trăiască viața departe de judecățile și comentariile publice și consideră că este momentul să lase în urmă statutul de sportivă urmărită permanent de public.
„Am fost a tuturor atâția ani și acum este momentul să fiu a mea, să îmi formez familia pe care mi-o doresc și să trăiesc liber, departe de judecată, pentru că au fost atât de multe articole și păreri, iar în continuare sunt. Îmi doresc atât de mult să nu mai fiu un subiect de consum public, să fiu lăsată să îmi trăiesc viața și să înțeleagă toată lumea că sportiva Simona Halep a încheiat ciclul din viața ei pe sport, iar acum urmează să fiu un om normal, ca toată lumea”, a declarat Simona Halep, pentru Podcast Sports Festival x 30-0.
Simona Halep rămâne una dintre cele mai importante jucătoare din istoria tenisului românesc. A cucerit două trofee de Grand Slam, la Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019, și a mai disputat alte două finale la acest nivel.
Românca a ocupat prima poziție în clasamentul WTA timp de 64 de săptămâni și a încheiat anii 2017 și 2018 pe locul 1 mondial. Ultima partidă oficială a fost disputată în februarie 2025, la Transylvania Open. Halep a întâlnit-o atunci pe Lucia Bronzetti, care s-a impus în primul tur. Retragerea oficială a fost marcată ulterior la Sports Festival, la Cluj-Napoca. La eveniment au participat, printre alții, Gael Monfils, Elina Svitolina și Andrei Pavel.
Simona Halep este într-o relație cu Dorin Mateiu
În plan personal, Simona Halep formează un cuplu cu omul de afaceri Dorin Mateiu, în vârstă de 58 de ani. Cei doi au avut prima apariție publică împreună la Wimbledon 2026.
Dorin Mateiu este un om de afaceri român care a activat în industria alimentară. În spațiul public, acesta a fost supranumit „Regele mezelurilor”.


