Mirel Rădoi a trăit la intensitate maximă duelul de pe Cluj Arena, pierdut de Universitatea Craiova în fața celor de la U Cluj, scor 1-2, în etapa a 6-a din play-off. La final, fostul selecționer a vorbit despre tensiunile uriașe trăite pe marginea terenului și în vestiar.
Rădoi, provocat de banca adversă: ”Au înjurat de morți!”
La flash-interviurile de după meci, Rădoi a reclamat un tratament ostil dinspre banca ”șepcilor roșii”. Acesta a mărturisit că a fost înjurat constant, iar răbdarea i-a fost pusă serios la încercare:
”Eu i-am rugat pe ei să nu mă mai înjure de morți, că după rămâne viu doar unul dintre noi”, a spus Rădoi, la Prima Sport.
Antrenorul Craiovei a mai acuzat faptul că oficialii Universității Cluj au continuat să-l provoace, fără ca arbitrul Rareș Vidican sau al patrulea oficial să ia vreo măsură. În schimb, el a primit un cartonaș galben pentru că a părăsit spațiul tehnic.
Tensiune uriașă și în vestiarul oltenilor
Rădoi a recunoscut că atmosfera din vestiar era una apăsătoare după eșecul de la Cluj:
”E dezamăgire mare la vestiar, sunt foarte supărați jucătorii. Din păcate, nu am mai fost echilibrați, poate din dorință prea mare. Ne-au surprins cu mingile a doua și cu mingi lungi aruncate spre atacanți”, a explicat tehnicianul.
El a subliniat că responsabilitatea de a-i ridica pe jucători pentru ultimele meciuri ale sezonului îi revine în totalitate.
Mitriță, esențial, dar nu singurul care poate salva echipa
Chiar dacă admite că forma de moment a lui Alexandru Mitriță este decisivă pentru Craiova, Rădoi a ținut să evidențieze că și alți jucători pot face diferența:
”Nu suntem dependenți de Mitriță. Și Baiaram sau Safira pot decide un meci. Dacă Safira marca acolo, singur cu poarta goală, altfel vorbeam acum.”
Dispută verbală între Chipciu și Rădoi
La finalul partidei, Alex Chipciu a povestit despre o discuție aprinsă avută cu Mirel Rădoi. Fotbalistul lui U a reproșat Craiovei lipsa de fair-play, susținând că oltenii au refuzat să returneze mingea după ce un jucător al gazdelor acuzase probleme medicale:
”Mi se pare anormal să nu dai mingea înapoi când un jucător e accidentat. Ne-am înjurat și am exagerat, dar nu am tras de timp”, a spus Chipciu.
Totuși, Chipciu a ținut să precizeze că are o relație foarte bună cu Rădoi și că, după consumarea tensiunilor, nu există resentimente între cei doi.

Desfășurarea partidei
Meciul a început cu ocazii uriașe ratate de U Cluj prin Thiam și Artean, dar Craiova a fost cea care a deschis scorul, în minutul 20, prin Alexandru Mitriță.
În repriza secundă, clujenii au întors rezultatul: Mamadou Thiam a egalat în minutul 59, iar în minutul 75 Maldonado a scos din faţa lui Fabry o centrare a aceluiași Thiam, pe un contraatac care putea fi foarte periculos pentru olteni. La cornerul rezultat, Zajkov a trimis în propria poartă, aducând victoria gazdelor.
Clasamentul actual în play-off
În urma acestei etape, Craiova a ratat șansa de a o egala pe FCSB. Iată cum arată clasamentul:
- FCSB – 39 de puncte
- 2. CS Universitatea Craiova – 36 de puncte
- 3. Universitatea Cluj – 35 de puncte
- CFR Cluj – 34 de puncte

