Mohamed Salah a stârnit controverse pe net după ultima imagine pe care a publicat-o pe conturile sale sociale.
Salah a fost criticat aspru de fanii musulmani după ce a postat o fotografie cu el şi familia sa în faţa unui brad de Crăciun. Starul echipei Liverpool, care este de religie musulmană, a scris alături de fotografie urarea „Merry Christmas”.
Alături de soţia sa Magi şi de fiicele Makka şi Kayan, Salah a pozat în pijamale asortate pentru mesajul de Crăciun, zâmbind în faţa bradului şi a unui om din turtă dulce.

Musulmanii nu sărbătoresc Crăciunul, dar unii aleg să ia parte la festivităţile care au loc în timpul sărbătorii creştine.
„M-ai dezamăgit, frate”, a scris un user în zona de comentarii de pe Instagram, unde Salah a distribuit postarea către cei 63,7 milioane de urmăritori ai săi.
„Şterge asta chiar acum”, a postat un altul, în timp ce un al treilea a scris: „În acest moment sunt doar dezamăgit de tine, frate”.
Un altul a comentat: „Noi, musulmanii, te admirăm şi tu faci asta în schimb”, însoţit de trei emoji de plâns.
Alţii au sărit în apărarea lui Salah, un fan scriind: „Crăciun Fericit Mo. Ignoră-i pe toţi idioţii ăştia. Sper că tu şi familia ta aveţi o vacanţă binemeritată”.
Salah a fost într-o formă sclipitoare în acest sezon, marcând 15 goluri.

