Franța a părăsit Cupa Mondială după înfrângerea suferită în fața Spaniei, scor 0-2, în prima semifinală, fără să pună cu adevărat în dificultate defensiva iberică.
Încă din prima parte a jocului s-a observat că formația pregătită de Didier Deschamps nu și-a găsit ritmul obișnuit. Evoluția francezilor a fost departe de cea din meciurile anterioare, în care impresionaseră prin prestațiile lor și își consolidaseră statutul de favorită la câștigarea competiției.
La pauză, Spania avea avantaj minim pe tabelă, după penalty-ul transformat de Mikel Oyarzabal în minutul 22. Chiar și așa, Franța oferise o replică solidă în primele 45 de minute și traversase intervale în care reușise să controleze desfășurarea jocului.
Colegii i-au dat replica
Lucrurile ar fi luat o altă turnură în vestiar. Potrivit The Touchline, care citează L’Equipe, Ousmane Dembele, unicul Balon de Aur al ”Cocoșilor Galici”, le-ar fi reproșat colegilor prestația din prima repriză și le-ar fi făcut observații dure.
Atitudinea sa nu ar fi fost apreciată de ceilalți jucători, care ar fi considerat că nici Dembele nu avusese o evoluție convingătoare. Până în prezent, atacantul francez s-a făcut remarcat printr-un comportament echilibrat, evitând conflictele și controversele. De această dată însă, pe fondul tensiunii, extrema dreaptă și-ar fi pierdut cumpătul.
După reluarea jocului, Franța nu a mai găsit resurse pentru a răspunde. Chiar și la scorul de 1-0, reprezentativa din Hexagon a avut puține momente în care a dictat ritmul partidei, iar după reușita lui Pedro Porro din minutul 58, echipa antrenată de Luis de la Fuente a rămas formația mai periculoasă.
Atât Dembele, cât și Mbappe au rămas pe teren pe toată durata întâlnirii, însă niciunul nu a avut o contribuție decisivă în jocul ofensiv al Franței. La această ediție a Cupei Mondiale, fotbalistul lui PSG a înscris cinci goluri și a oferit două pase decisive.


