Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

România a lansat noul echipament al echipei naționale: ”Tricoul care ne face văzuți”

Federația Română de Fotbal a prezentat oficial noul echipament al echipei naționale, sub conceptul ”Tricoul care ne face văzuți”. Această lansare marchează începutul unui nou capitol pentru Generația de Suflet, care își propune calificarea la Campionatul Mondial din 2026.

Piesa centrală a noii colecții este tricoul galben, inspirat de modelul purtat la Cupa Mondială din 1994. Designul modern îmbină tradiția cu inovația, tricolorul fiind evidențiat subtil prin dungi laterale, vizibile din orice unghi, amintind că identitatea națională rămâne mereu prezentă, indiferent unde ne aflăm. Acest echipament nu este doar un echipament sportiv, ci un simbol al unității și perseverenței românilor, fie că sunt în țară sau în diaspora.

Campania ”Tricoul care ne face văzuți”

Noua campanie FRF pune accent pe curajul și determinarea tricolorilor, reflectând spiritul de luptă al echipei și energia incredibilă a suporterilor. Zidul Galben format de fani la EURO 2024 a demonstrat că România este o forță vizibilă pe scena fotbalului internațional.

Pe lângă tricoul galben, colecția include și două echipamente secundare, în roșu și albastru, care pentru prima oară prezintă un design distinct față de cel principal. Aceste variante evidențiază și mai mult tricolorul și sunt destinate meciurilor din deplasare.

Design realizat de Jean Popescu

Tricourile au fost create de Jean Popescu, un designer român stabilit în Copenhaga, pasionat de cultura echipamentelor de fotbal. În 2023, Popescu a colaborat cu FRF la realizarea fontului de pe tricouri, inspirat din Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși. Același font, într-o variantă stilizată, va fi prezent și pe noul echipament.

Un nou drum spre Mondialul 2026

Lansarea echipamentului reprezintă începutul unei călătorii spre Campionatul Mondial din 2026, competiție organizată în SUA, Mexic și Canada. Tricolorii vor purta noul echipament pentru prima oară pe 21 martie, în partida cu Bosnia și Herțegovina, disputată pe Arena Națională.

Share

Top articles

Articole similare