România a debutat cu o înfrângere în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, cedând cu 0-1 în fața Bosniei și Herțegovina, vineri seară, pe Arena Națională. Singurul gol al partidei a fost marcat de Armin Gigovic în minutul 14, după o pasă decisivă a lui Sead Kolasinac.
Ocazii ratate și decizii controversate
Bosnia a început mai bine partida, având prima ocazie chiar în minutul 2, prin Demirovic. Golul a venit rapid, în minutul 14, când Gigovic a profitat de o pasă excelentă a lui Kolasinac și l-a învins pe Florin Niță. România a avut șansa egalării prin Denis Drăguș, care a irosit două oportunități mari, în minutele 26 și 45+3.
În repriza secundă, tricolorii au avut prima minge pe poartă abia în minutul 47, când Răzvan Marin a trimis periculos spre buturile lui Nikola Vasilj. În minutul 53, o minge atinsă de Tahirovic în careu a fost analizată de VAR, însă arbitrul Danny Makkelie nu a dictat penalty. Drăguș a mai ratat o șansă importantă în minutul 57, iar România nu a mai reușit să pună în pericol poarta adversă până la final.
În prelungiri, Bosnia a fost aproape de 2-0, când Bazdar a scăpat singur cu Niță, dar a trimis peste poartă.

Reacțiile tricolorilor: dezamăgire, dar și speranță
Selecționerul Mircea Lucescu a recunoscut că echipa sa și-a dorit un start mai bun: ”O tristeţe generală. Ne doream foarte mult să începem cu o victorie”, dar a transmis că ”mergem înainte” și a subliniat că România poate recupera puncte în deplasările de la Viena și Sarajevo.
Andrei Burcă: ”Suntem dezamăgiți. Dacă marcam, cu siguranță întorceam rezultatul.”
Denis Drăguș: ”Trebuie să fim puternici și să ducem campania la capăt, pentru că se pot întâmpla multe.”
Ianis Hagi: ”Ei au avut o ocazie, au dat gol. Noi am avut șapte, n-am dat.”

Echipele de start și statistici
România: Niță – Rațiu, M. Popescu, Burcă, Bancu – R. Marin (Mitriță 74), M. Marin (Șut 69), Stanciu – Man (Moruțan 80), Tănase (Hagi 46), Drăguș (Alibec 80).
Selecționer: Mircea Lucescu
Bosnia: Vasilj – Malić (Bičakčić 87), Radeljić, Barišić, Kolasinac – Tahirovic (Burnic 77), Šunjić, Gigović (Memic 62) – Demirović, Dzeko (Baždar 46), Dedić (Šarić 77).
Selecționer: Sergej Barbarez
Cartonașe galbene: Niță 42, Stanciu 55, Șut 81, Hagi 90+6 / Gigovic 18, Malić 63, Vasilj 65.
Arbitru: Danny Makkelie (Țările de Jos).

Programul următoarelor meciuri pentru România
Tricolorii vor încerca să își ia revanșa luni, 24 martie, în deplasarea din San Marino. Alte meciuri din grupă vor avea loc pe 7 și 10 iunie, când România va întâlni Austria și Cipru.
Turneul final al CM 2026 va fi organizat în SUA, Mexic și Canada, iar echipele clasate pe primul loc în grupe se califică direct. România speră să prindă unul dintre cele patru locuri disponibile în baraj.
Echipele de pe locul 2 împreună cu cele mai bune 4 câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor vor fi împărţite prin tragere la sorţi şi vor disputa două jocuri de baraj (semifinală şi finală) pentru a se stabili ultimele naţionale europene calificate.

