Laurențiu Reghecampf (50 de ani) era considerat în urmă cu mai bine de un deceniu unul dintre cei mai promițători antrenori români, pe vremea primului său mandat la FCSB (2012-2014) fiind chiar vehiculat ca posibil viitor selecționer.
Laurențiu Reghecampf a pierdut treptat din cota de antrenor, pe fondul unor alegeri neinspirate și rezultate modeste. Ultimul eșec major, cel de la Al-Tai (Arabia Saudită), unde a suferit 12 înfrângeri în 19 meciuri, i-a blocat și drumul spre fotbalul asiatic.
După experiența tensionată de la Espérance Tunis, unde a fost îndepărtat deși echipa era în formă, Laurențiu Reghecampf a preluat formația Al-Hilal Omdurman din Sudan. Totuși, situația internă din Sudan – fotbalul fiind oprit de trei ani, cu reluare abia în ianuarie – l-a obligat să își mute activitatea în Rwanda.
Acolo, Al-Hilal joacă meciurile considerate „acasă” din Champions League și, în plus, a fost înscrisă în primul eșalon din Rwanda pentru a menține ritmul competițional, scrie sport.ro.
Citeşte şi: Laurențiu Reghecampf, calificare la pas în grupele Ligii Campionilor Africii cu Al Hilal Omdurman
Rwanda este o țară cu un trecut marcat de tragedia genocidului din 1994, însă astăzi a devenit un model de reconstrucție și chiar o destinație turistică în plină ascensiune. Laurențiu Reghecampf a bifat debutul său în prima ligă rwandză: 0-0 cu Police, liderul clasamentului. Echipa a jucat fără șapte internaționali ai Sudanului, plecați la preliminariile FIFA Arab Cup 2025, unde au învins Libanul cu 2-1.
Jucătorii convocați la națională revin acum sub comanda lui Laurențiu Reghecampf pentru duelul din etapa a doua a Champions League, programat duminică (ora 15:00), în deplasare, împotriva celor de la St Eloi Lupopo din Republica Democratică Congo. În prima rundă, Al-Hilal Omdurman a câștigat cu 2-1 împotriva lui MC Alger (Algeria), într-un meci considerat pe teren propriu și disputat la Kigali, în Rwanda.

