Pentru Dan Șucu (63 de ani), perioada de vară este una intensă din perspectiva activității din fotbal. Proprietarul cluburilor Rapid și Genoa trebuie să gestioneze strategia de transferuri pentru ambele formații, iar cea mai recentă mutare realizată la Genoa este achiziționarea fundașului austriac David Puczka, pentru care a fost achitată suma de 6 milioane de euro. Jucătorul a fost format la Juventus.
După două campionate în care Genoa a evoluat în partea inferioară a clasamentului, Dan Șucu își propune ca echipa să aibă obiective mai ambițioase. În acest context, clubul este foarte activ pe piața transferurilor și a investit deja aproape 20 de milioane de euro în actuala perioadă de mercato, fără ca seria achizițiilor să se fi încheiat.
Până acum, Genoa i-a transferat pe Lorenzo Colombo de la AC Milan pentru 7 milioane de euro și pe Franz-Ethan Meichtry de la FC Thun pentru 4 milioane de euro. Lotul va fi completat și de David Puczka, un fundaș stânga austriac de mare perspectivă, care a evoluat timp de două sezoane la Juventus Primavera.
Deși este evaluat la 2,5 milioane de euro de Transfermarkt.com, David Puczka a fost transferat pentru 6 milioane de euro.
„David Puczka o părăsește Juventus și se alătură celor de la Genoa cu un transfer definitiv. Îi mulțumim pentru tot și îi dorim mult succes în viitor”, se arată pe site-ul oficial al „Bătrânei Doamne”.
Alessandro Debenedetti ar putea ajunge în Giulești
De la preluarea clubului Genoa de către Dan Șucu, la finalul anului 2024, colaborarea dintre formația italiană și Rapid nu a produs multe transferuri, iar cele realizate până acum nu au avut impact nici măcar în prima ligă din România. Totuși, în această vară, gruparea giuleșteană este aproape să obțină semnătura unui atacant italian aflat sub contract cu Genoa.
Este vorba despre Alessandro Debenedetti, atacant în vârstă de 22 de ani, remarcat prin evoluțiile sale la echipa U19 a clubului italian. Deși are contract cu Genoa până în 2029, negocierile cu Rapid sunt într-un stadiu avansat.
„Vrem să facem transferuri pe axa Rapid – Genoa, să consolidăm această relaţie. Da, Debenedetti este unul dintre jucătorii pe care îi dorim. Ne-am înţeles cu clubul, mai rămâne cu jucătorul. Nu a fost într-un mediu foarte bun anul trecut, când a fost împrumutat. Este un jucător de echipă, pe care Pancu l-a văzut, l-a analizat şi cred că pentru noi este o soluţie foarte bună”, a declarat Marius Bilașco, conform digisport.ro.
„Echipele mai mici au demonstrat că pot concura de la egal la egal cu echipe mai puternice”, a remarcat el. „Argentina va fi o provocare pentru noi, dar vrem ca acest meci să fie o provocare și pentru ei”, a concluzionat el.


