Răzvan Burleanu a comentat tragerea la sorți care a stabilit grupele Campionatului Mondial din 2026. Dacă va obține calificarea, România va evolua alături de SUA, Australia și Paraguay.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a transmis un mesaj optimist și mobilizator la scurt timp după anunțarea grupelor.
„Este o tragere la sorţi care ne motivează şi ne provoacă enorm. Ne dorim să ne calificăm la turneul final, să scriem un nou capitol în istoria fotbalului românesc şi să reprezentăm cu mândrie România la cea mai complexă ediţie a Cupei Mondiale până acum”, a declarat Burleanu, conform FRF.
Pe 26 martie 2026, România va întâlni Turcia, în deplasare, în semifinalele barajului pentru calificarea la CM 2026. Dacă tricolorii vor câștiga, vor disputa finala barajului cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo.
Grupele Campionatului Mondial 2026
Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, câștigătoarea play-off-ului D (Cehia – Irlanda / Danemarca – Macedonia de Nord)
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, câștigătoarea play-off-ului A (Țara Galilor – Bosnia și Herțegovina / Italia – Irlanda de Nord)
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: SUA, Australia, Paraguay, câștigătoarea play-off-ului C (Slovacia – Kosovo / Turcia – România)
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, câștigătoarea play-off-ului B (Ucraina – Suedia / Polonia – Albania)
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, câștigătoarea duelului Irak – Bolivia / Surinam
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, câștigătoarea duelului RD Congo – Noua Caledonie / Jamaica
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana

