O decizie controversată cu efect neașteptat
Într-un documentar Netflix intitulat ”Carlos Alcaraz: My Way”, tânărul fenomen al tenisului spaniol dezvăluie cum o escapadă în Ibiza a devenit, paradoxal, cheia succesului său pe iarba de la Wimbledon. După o înfrângere dureroasă la Roland Garros 2023, în fața lui Novak Djokovic, Alcaraz a simțit nevoia să se deconecteze de lumea tenisului.
”Aveam un prieten care își luase concediu şi s-a decis să plece la Ibiza, împreună cu alţi prieteni. Am ajuns să merg şi eu. Ştiam clar pentru ce ajung acolo… aproape totul este despre petreceri și distracţie. Practic, m-am dus acolo pentru a mă ‘răzbuna’”, povestește Alcaraz.
Relaxare, nu pregătire? În cazul lui Alcaraz, da
Deși staff-ul său, în frunte cu agentul Albert Molina, nu a fost de acord cu decizia, Carlos a simțit că are nevoie de un restart psihic. Crizele de nervi și crampele din meciul cu Djokovic l-au epuizat nu doar fizic, ci și emoțional. Dar vacanța a avut efectul dorit: cu un tonus nou și mintea limpede, Alcaraz a revenit în forță și a cucerit titlul la Wimbledon 2023, chiar în fața aceluiași Djokovic.
Rețeta succesului, aplicată din nou în 2024
Convinși că rețeta a funcționat, Alcaraz și-a programat o nouă escapadă în Ibiza înaintea sezonului pe iarbă din 2024. Rezultatul? Un al doilea titlu consecutiv la Wimbledon, din nou cu Djokovic învins în finală. Petrecerile din Ibiza par să fie pentru Alcaraz ceea ce sunt antrenamentele intense pentru alți mari campioni: o sursă de echilibru.
Ferrero: ”Mă face să mă întreb dacă poate fi cel mai bun”
Totuși, nu toată lumea din echipă este pe deplin convinsă. Antrenorul său, Juan Carlos Ferrero, ridică semne de întrebare:
”El are un mod diferit de a înţelege munca şi sacrificiul. Este atât de diferit, încât mă face să mă întreb dacă el poate fi cu adevărat cel mai bun din istorie.”
”O fac în felul meu”
Carlos Alcaraz, care va împlini 22 de ani pe 5 mai, nu pare afectat de dubiile celor din jur. Pentru el, echilibrul înseamnă să își urmeze instinctele și să nu se transforme într-un robot al performanței.
”Nu am atât de mult grijă de mine, petrec multe zile bucurându-mă de viaţă. Poate mai mult decât ar trebui. Dar vreau să o fac în felul meu.”


