Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Nadia, invitată de onoare pe Bernabeu. Întâlnire de gradul zero cu Florentino Perez: „Un om minunat!”

Nadia Comăneci (64 de ani) a fost prezentă pe noul Bernabeu, stadionul celor de la Real Madrid, unde a avut ocazia să se întâlnească cu Florentino Pérez (78 de ani), președintele clubului. Marea campioană, cunoscută drept o admiratoare a echipei spaniole, s-a aflat în tribune la un eveniment istoric pentru arena madrilenă.

Pentru prima dată, stadionul – redenumit oficial Bernabeu – a găzduit un meci de fotbal american, în care s-au confruntat Commanders și Dolphins.

Citeşte şi: Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan. Eveniment uriaş pe 29 mai 2026

Invitată de onoare, Nadia a împărtășit momente din experiența trăită pe Instagram. La sosire, a fost întâmpinată de Emilio Butragueno, fostă legendă a Realului, iar apoi s-a întreținut cu Florentino Pérez.

„Atmosfera a fost una senzaţională! Stadionul a fost arhiplin, iar spectacolul sportiv, unul pe măsura aşteptărilor. Eu sunt familiarizată cu atmosfera de la meciurile de fotbal american, dar de această dată a fost un moment special şi unic în felul lui. O astfel de partidă s-a disputat în premieră în templul celei mai iubite echipe din lume: Real Madrid”, a spus Nadia, pentru Orange Sport.

Legenda sportului mondial a adăugat că, de fiecare dată când vizitează stadionul madrilen, simte „un vibe aparte”. „De fiecare dată când ajung să vizitez stadionul celor de la Real mă simt ca acasă. Este un vibe special. Emilio Butragueño şi domnul preşedinte Perez sunt nişte oameni minunaţi. Sunt onorată de prietenia pe care o am cu ei!”, a mai spus Nadia Comăneci.

Citeşte şi: Uluitor: cu ce ocupă Dylan Conner, fiul legendarei Nadia Comăneci. „Şi-a ales alt drum!”

Nu este prima dată când Nadia vizitează Bernabeu. În urmă cu un an, a primit un tricou personalizat cu numele ei și cu numărul 1, iar în luna martie a asistat la derby-ul Real Madrid – Atletico Madrid, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, câștigat de „galactici” cu 2-1.

Share

Top articles

Articole similare