Coșmar pentru Mihai Popescu după meciul România – Austria, scor 1-0, din preliminariile Cupei Mondiale 2026.
Fundașul de 32 de ani al celor de la FCSB a suferit o accidentare gravă, diagnosticată ulterior drept ruptură de ligament încrucișat la genunchiul stâng. Verdictul medicilor: cel puțin șase luni de pauză.
Operat de reputatul Paolo Mariani
La doar două zile după ce a efectuat RMN-ul, Popescu a plecat în Italia, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale realizate de renumitul specialist Paolo Mariani, unul dintre cei mai apreciați ortopezi din sportul mondial.
Alături de fundașul campioanei României s-a aflat și Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul celor de la FCSB, care îl va asista și în perioada de recuperare.
FIFA achită operația și salariul jucătorului
Intervenția chirurgicală și toate costurile asociate au fost suportate integral de FIFA, întrucât accidentarea a avut loc în timpul calendarului internațional.
Forul mondial va acoperi inclusiv salariul fundașului pe durata absenței, conform programului oficial de protecție a cluburilor.
Transferat în 2024, 58 de meciuri pentru FCSB
Mihai Popescu a ajuns la FCSB în vara anului 2024, fiind transferat de la Farul Constanța pentru 250.000 de euro. De la sosirea în lotul roș-albaștrilor, a bifat 58 de partide și a oferit două pase decisive.
Contractul său cu formația bucureșteană este valabil până în vara anului 2026.
Gigi Becali, tranșant: ”La altă echipă!”
Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a comentat situația lui Popescu la Digi Sport și a lăsat de înțeles că nu intenționează să-i prelungească înțelegerea.
”La Mihai Popescu durează, cred, 5-6 luni. Asta e. La altă echipă! Îi expiră contractul. Ce să fac cu el? Dacă e accidentat, ce să mai fac cu el? Vreau fundaș central de 1,90, de genul lui Dawa sau Ngezana. Nu are rost să vorbim de el acum, are și el durerile lui”, a spus Gigi Becali.

