Fostul mare gimnast Marian Drăgulescu urmează să se căsătorească pentru a treia oară. De această dată, aleasa sa este Simona, iar cununia civilă este programată la începutul săptămânii viitoare, la Primăria Sectorului 3 din București. Petrecerea de nuntă va avea loc pe 24 mai, într-o locație elegantă din Cernica.
Marian Drăgulescu a decis să renunțe la un element tradițional al nunților românești: furatul miresei. Motivul? Experiențele neplăcute din căsniciile anterioare. „Nu se va fura mireasa, pentru că din experiențele anterioare, un astfel de moment strică petrecerea!”, a declarat Marian Drăgulescu, pentru Cancan.
Cu toate că este la a treia căsătorie, Marian Drăgulescu a recunoscut că are emoții mari: „Mai întâi avem cununia civilă, iar peste câteva zile, pe 24 mai, și nunta, la Cernica. Am emoții, chiar dacă nu-i pentru prima oară, pentru că vreau ca acest eveniment să iasă așa cum mi-am dorit, și toți invitații să se simtă bine. Mie îmi plac foarte mult sarmalele și am ținut să avem și la nuntă. Aș fi vrut să scap cam de vreo cinci kilograme. Dar nu s-a putut. Poate și pentru că mie îmi plac foarte mult dulciurile. Și le savurez indiferent de oră”.
Citeşte şi: Diana Belbiță a spus „DA”! Luptătoarea româncă din UFC s-a căsătorit cu Cameron VanCamp
Nunta va fi una mai restrânsă, iar invitații vor fi în mare parte din București. Din păcate, fostul sportiv nu va avea alături toți prietenii și foștii colegi din lumea gimnasticii, deoarece în acea perioadă se desfășoară Campionatele Europene și cele Naționale. Totuși, copiii săi din mariajul anterior cu Larisa Drăgulescu vor fi prezenți, chiar dacă mama lor nu va participa la eveniment.
Marian Drăgulescu speră ca această nouă etapă din viața lui să fie una fericită și lipsită de complicațiile trecutului.


