Luis Gabriel, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de manele din România, și-a surprins fanii cu o decizie neașteptată. După ce a dat lovitura în muzică și a devenit milionar, artistul a ales să se întoarcă la prima sa mare pasiune, fotbalul.
În vârstă de 26 de ani, Luis Gabriel a fost oficializat ca noul jucător al echipei Voința Daia, formație din Liga a 6-a, Seria Sud Giurgiu. Acesta își dorește să contribuie la promovarea echipei în eșalonul superior și să-și demonstreze calitățile pe teren, după ce, în trecut, a avut experiențe și în fotbalul francez.
„Am jucat la un nivel mai măricel în Franţa. Ţin cu Dinamo. Adrian Mutu e un om care pe mine m-a impresionat foarte, foarte mult. Fiului lui îi place foarte mult piesa mea „Toate diamentele” și m-a chemat să-i cânt. Nu am suportat să stau acolo foarte mult. Cu toate că acolo a fost trenul meu cel bun către fotbal. N-a fost să fie la modul că nu m-am simțit eu bine, nu m-am adaptat. Regret doar un singur lucru, probabil acela era trenul meu din Franța, dar îmi place ceea ce fac acum”, mărturisea Luis Gabriel, potrivit SpyNews.
De pe scenă, direct pe terenul de fotbal
Luis Gabriel a cunoscut faima în 2020, odată cu lansarea hitului „Toate diamantele”, piesă care a acumulat peste 185 de milioane de vizualizări pe YouTube. Succesul fulminant l-a transformat rapid într-un artist de top, iar concertele și colaborările i-au adus venituri impresionante.
Însă, dincolo de muzică, Luis Gabriel a păstrat mereu o pasiune aparte pentru fotbal. Mutarea sa la Voința Daia a fost anunțată cu mare entuziasm de conducerea clubului, care speră ca prezența sa în echipă să aducă un plus de vizibilitate și performanță.
„Suntem bucuroși să vă anunțăm transferurile efectuate în această pauză competițională de iarnă. Printre jucătorii care s-au alăturat echipei noastre se află și Luis Gabriel. Le mulțumim tuturor pentru încredere și le urăm succes în partea a doua a campionatului!”, a transmis Voința Daia printr-un comunicat oficial.
Familia lui Luis Gabriel, legată de fotbal
Pe lângă cariera sa muzicală și acum și cea fotbalistică, Luis Gabriel are și conexiuni puternice în lumea sportului. Este cumnatul lui Elvir Koljic, atacantul echipei Rapid București. Logodnica sa, Haziran, este sora mai mică a Emiliei, partenera fotbalistului bosniac.
Obiectiv: promovarea în Liga a 5-a
Voința Daia ocupă în prezent locul 2 în clasamentul Ligii a 6-a, Seria Sud Giurgiu, cu 23 de puncte, fiind la doar două lungimi în spatele liderului Dunărea Giurgiu 2. Ambiția echipei este de a promova în Liga a 5-a, iar Luis Gabriel va avea șansa să contribuie direct la această reușită.

