Ștefan Baiaram este unul dintre cei mai curtați jucători ai Universității Craiova, iar în vară ar putea face pasul spre un campionat puternic. Fostul internațional Mihăiță Pleșan, care îi reprezintă interesele, a dezvăluit că există interes concret pentru mijlocaș și că un transfer este tot mai probabil.
Mihăiță Pleșan a declarat pentru GSP: ”Baiaram a avut o ofertă concretă în perioada asta. De câțiva ani, e unul dintre cei mai importanți jucători ai Craiovei, deși nu se vorbește atât de mult despre el. În vară, a fost aproape să plece în prima ligă din Spania, dar clubul respectiv a avut probleme cu fair-play-ul financiar”.
Oferta avantajoasă, refuzată pentru un campionat mai puternic
Deși în această iarnă a existat o ofertă excelentă pentru Baiaram, aceasta nu s-a concretizat. Se estimează că o viitoare mutare a sa ar putea aduce clubului între 5 și 6 milioane de euro, însă nu cu orice preț. Jucătorul și reprezentanții săi preferă o destinație dintr-un campionat competitiv.
”Ștefan va pleca, cred că în vară, pe o sumă foarte bună pentru Universitatea Craiova, undeva la 5-6 milioane de euro. În iarnă, au fost discuții și din Italia și Franța, însă oferta concretă a fost din altă parte. Deși era foarte bună din punct de vedere financiar, credem că poate juca într-un campionat mai puternic”, a afirmat Mihăiță Pleșan.
Cotă de piață de 1.5 milioane de euro
Potrivit Transfermarkt, atacantul în vârstă de 22 de ani este evaluat la 1.5 milioane de euro pe piața transferurilor. În acest sezon de Superliga , decarul Craiovei a avut 25 de apariții, a marcat 9 goluri și a oferit 2 pase decisive.

