Jose Mourinho (63 de ani) a început în forță cel de-al doilea său mandat pe banca lui Real Madrid, iar încă din primele zile le-a transmis un mesaj ferm tuturor jucătorilor din lot.
La centrul de pregătire de la Valdebebas, antrenorul portughez a introdus un program de antrenamente foarte solicitant, axat pe pregătirea fizică, intensitate și disciplină, în ciuda faptului că nu are la dispoziție întregul efectiv.
În această perioadă, Mourinho se pregătește doar alături de opt fotbaliști ai primei echipe, în timp ce Eder Militao, Rodrygo și Ferland Mendy își continuă procesul de recuperare după accidentări.
Intensitate la sala de forță
Chiar și în aceste condiții, tehnicianul nu a diminuat ritmul antrenamentelor. Jucătorii au efectuat exerciții intense atât în sala de forță, cât și pe teren, în condițiile unor temperaturi care au atins 32 de grade Celsius.
Ședințele de pregătire au cuprins alergări pentru dezvoltarea rezistenței, sprinturi repetate, exerciții de accelerare, precum și programe dedicate forței și exploziei, toate îmbinate cu elemente tehnico-tactice.
Potrivit jurnaliștilor spanioli de la AS, Mourinho a întrerupt în mai multe rânduri jocul pentru a explica cerințele sale și pentru a regla fiecare detaliu tactic.
Avertismentul tehnicianului portughez
La revenirea pe banca echipei madrilene, antrenorul portughez le-a adresat jucătorilor un mesaj care sintetizează filosofia sa de lucru.
„Nu munciți doar la Real Madrid. Munciți pentru Real Madrid. Cu acest sentiment al datoriei am venit aici”, a spus Mourinho.
Prin acest mesaj, portughezul a evidențiat faptul că așteaptă implicare deplină și spirit de sacrificiu încă din prima zi a pregătirii, insistând asupra disciplinei și exigenței care vor caracteriza noul sezon.
Conform aceleiași surse, Federico Valverde (27 de ani) va purta banderola de căpitan a lui Real Madrid în noul sezon. Mijlocașul a îndeplinit acest rol și în mai multe partide din stagiunea precedentă, în perioadele în care Dani Carvajal a lipsit.
În ierarhia căpitanilor stabilită de Jose Mourinho, Vinicius Junior (26 de ani) va ocupa poziția a doua. Brazilianul este așteptat să își prelungească în această vară contractul cu „Galacticii”.
Atât Federico Valverde, cât și Vinicius Junior fac parte din lotul primei echipe a lui Real Madrid din 2018. Brazilianul a fost transferat în acel an, în timp ce uruguayanul evolua încă din 2016 la Castilla, după sosirea de la Penarol.
În eventualitatea în care cei doi nu vor fi disponibili, banderola de căpitan ar putea fi purtată de jucători precum Thibaut Courtois, Antonio Rudiger, Jude Bellingham sau Kylian Mbappe.


