SUA au început excelent participarea la Cupa Mondială, impunându-se cu 4-1 în fața Paraguayului, într-o partidă urmărită de peste 70.000 de spectatori pe SoFi Stadium din Inglewood, California. Pe lângă victoria categorică a gazdelor, meciul a rămas în atenție și printr-un moment istoric legat de arbitraj, fiind consemnată prima intervenție VAR în baza regulii „mistaken identity”. În urma revizuirii fazei, arbitrul Danny Makkelie a anulat cartonașul galben acordat lui Tim Ream și l-a sancționat pe Miguel Almiron, după ce a constatat că jucătorul paraguayan simulase.
Faza s-a petrecut la începutul reprizei secunde, când selecționata SUA conducea deja cu 3-0, grație autogolului marcat de Damian Bobadilla și celor două reușite semnate de Folarin Balogun. La acel moment, Danny Makkelie l-a avertizat pe Tim Ream pentru un presupus fault asupra lui Miguel Almiron. După executarea loviturii libere și reluarea jocului, oficialii din camera VAR au semnalat o posibilă eroare, iar partida a fost întreruptă.
Arbitrul olandez a fost chemat la marginea terenului de către Carlos del Cerro Grande, responsabilul VAR, pentru a analiza situația prin prisma noii interpretări a regulii „mistaken identity”. După vizionarea imaginilor, Makkelie a concluzionat că Almiron simulase contactul, a anulat cartonașul galben acordat lui Ream și l-a avertizat pe jucătorul din Paraguay.
VAR poate interveni în mai multe situații
Formația sud-americană a reușit ulterior să reducă din diferență prin Mauricio, însă americanii au închis tabela în minutele de prelungire, când Giovanni Reyna a stabilit scorul final, 4-1, pentru echipa antrenată de Mauricio Pochettino.
În forma sa inițială, regula „mistaken identity” („identitate greșită”) permitea intervenția VAR doar atunci când arbitrul sancționa sau elimina din greșeală alt jucător decât cel care comisese abaterea. De la această ediție a Cupei Mondiale, regulamentul a fost extins, astfel încât arbitrii video pot interveni și în situațiile în care oficialul de pe teren „a penalizat în mod clar jucătorul greșit din oricare dintre echipe pentru abaterea în cauză”, cu mențiunea că „abaterea în sine nu poate fi revizuită decât în contextul unei erori de identificare”.
Această modificare face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri introduse de FIFA pentru actuala ediție a Cupei Mondiale. Noile prevederi oferă arbitrilor VAR posibilitatea de a interveni într-un număr mai mare de situații pentru a sprijini deciziile luate pe teren. Totodată, forul internațional a implementat reguli suplimentare menite să reducă tragerile de timp și să limiteze apariția fazelor controversate.


