Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Ion Țiriac va fi premiat în SUA. Distincție de prestigiu pentru miliardarul român la Washington DC

Ion Țiriac va fi distins cu „Premiul pentru întreaga carieră” în cadrul prestigioasei Gale Alianța 2025, eveniment organizat la Washington DC.

Ion Țiriac se adaugă listei impresionante de laureați ai Organizației „Alianța”. Alianța Americano-Română a anunțat că miliardarul român va primi distincția pentru „Întreaga carieră” la gala anuală, programată la Washington D.C.

De-a lungul timpului, organizația i-a mai onorat pe fostul președinte american George W. Bush și pe antreprenoarea Anastasia Soare, evidențiind contribuțiile remarcabile la consolidarea parteneriatului strategic dintre SUA și România.

Alianța” – o organizație non-profit și non-partizană dedicată dezvoltării relațiilor româno-americane – a decis să îi acorde lui Ion Țiriac cea mai importantă distincție a sa în cadrul ediției din acest an.

Citeşte şi: Suma „indecentă” plătită anual de Ion Țiriac pentru loja de la Roland Garros. „Le fac pe plac prietenilor”

Fost mare jucător de tenis și important om de afaceri, Ion Țiriac va primi „Outstanding Lifetime Achievement Award 2025” în cadrul Galei programate pentru joi, 11 decembrie 2025, la Hotelul Willard din Washington D.C. La eveniment vor participa lideri guvernamentali, figuri culturale și antreprenori de top.

Obiectivele evenimentului

Gala Alianța este dedicată recunoașterii persoanelor și organizațiilor care contribuie la dezvoltarea relațiilor dintre România și SUA și promovează schimbări pozitive în societate.

Citeşte şi: Cum i-a cucerit miliardarul Ion Țiriac pe britanici. „Am avere de 2,2 miliarde de dolari și am scris istorie în Forbes”

În ziua următoare, pe 12 decembrie, va avea loc Summitul Alianța, o platformă de discuții și networking care va aborda teme majore precum mediul de afaceri, securitatea și cultura, reunind lideri interesați de aprofundarea colaborării bilaterale.

Personalități premiate anterior

De-a lungul timpului, Alianța a onorat numeroase figuri importante, printre care fostul președinte al SUA, George W. Bush, Anastasia Soare, fondatoarea brandului Anastasia Beverly Hills, lt. gen. Frederick Ben Hodges, fost comandant al Armatei SUA în Europa, publicistul și analistul geopolitic Robert D. Kaplan.

Share

Top articles

Articole similare