Omul de afaceri Ion Țiriac a lansat un nou atac virulent la adresa autorităților din România, criticând modul în care este administrat statul și, în special, domeniul sportului.
Ion Țiriac a făcut comparații între liderii politici din România și figuri precum Viktor Orban sau Lech Walesa, pe care i-a dat drept exemple de fermitate și viziune în raport cu instituțiile europene, în cadrul unui eveniment public. Miliardarul a povestit și despre o promisiune neonorată pe care i-ar fi făcut-o fostul președinte Klaus Iohannis, în legătură cu sprijinul pentru sportul românesc
„Este impresionant câtă birocrație există în țara asta”
“Nu regret nimic. Stau în poziția în care stau, mă ocup mai mult de ce pot să fac și eu, să ajut în dreapta, în stânga, cu sportul ăsta. Este impresionant cât de degradant și de complicat e și câtă birocrație există în țară. Am o ușă deschisă oricând la prim-ministru.
Cu fostul președinte, învățătorul, am avut o relație bună. (n.r. – Cu Iohannis?) O singură dată am fost cu șapca în mână: am venit și eu la dumneavoastră că am o problemă. Spune, domnu’ Țiriac ((n.r. – imită tonul lent și apăsat al lui Klaus Iohannis).
I-am zis: nu vreți să angajați un om? Că noi, de dimineață de la șase până seara la șase, ne-am terminat sportul. Nu mai este nimic în țara asta. E păcat de Dumnezeu. Avem un tineret care e bolnav tot. În orice clasă, jumătate e scutită de la mizerabila aia oră de sport care e voluntară”, a dezvăluit Ion Ţiriac, citat de iamsport.ro.
Citeşte şi: Suma „indecentă” plătită anual de Ion Țiriac pentru loja de la Roland Garros. „Le fac pe plac prietenilor”
Miliardarului susține că fostul preşedinte i-ar fi promis atunci că va lua „doi oameni, nu unul”, însă promisiunea nu s-a concretizat: „Domnu’ Țiriac, îți promit că iau doi oameni, nu unul. N-a luat (n.r. revine la tonul lui Klas Iohannis)!”.
Critică dură la adresa clasei politice
Ion Țiriac și-a exprimat regretul că România nu are lideri capabili să se impună în fața Uniunii Europene. „Însă faptul că nu există niciun om care să poată să pună piciorul în prag aici… Tare drag mi-ar fi să am un Orban, tare drag să am un Lech Walesa. Pe cine să ai să stea cu piciorul în prag?! Să stea drept la Bruxelles, acolo, și să spună:un moment! Eu sunt granița Europei! M-ați făcut prost, incompetent, aveți dreptate. Dar voi, proștilor și incompetenților, dacă erați mai competenți decât mine, veneați și făceați ceva, dacă tot suntem Uniunea Statelor Europene!”, a mai spus Ion Ţiriac.

