Rapid şi Genoa au ajuns la un acord pentru împrumutul lui David Ankeye.
Jucătorul nigerian a ajuns la București și a fost în tribune la meciul giuleștenilor cu Poli Iași (2-1).
În vârstă de 22 de ani, David a evoluat în patru meciuri din actualul sezon al Serie A, cu Lazio, Bologna, Juventus şi Atalanta, iar de alte 13 ori a fost rezervă neutilizată.
“Ştiu Rapid ca un club istoric în România, am urmărit campionatul de pe vremea în care eram în Moldova. Înainte să vin aici, am urmărit echipa, fanii, şi sunt foarte motivat să fiu la Rapid. Abia aştept să joc şi să dau totul pentru echipă, să fac fanii fericiţi, promit să dau 100% în fiecare meci şi să duc echipa la cel mai înalt nivel”, a spus Ankeye pentru fcrapid.ro.
Venit la Genoa de la Sheriff Tiraspol la începutul lui 2024, pentru 2,5 milioane de euro, atacantul de 1,91 m a îmbrăcat de 11 ori tricoul echipei italiene, fără să înscrie.
În sezonul trecut, nigerianul a marcat 3 goluri în Europa League pentru Sheriff, în partidele cu Servette Geneva şi BATE Borisov (2).
În carieră, Ankeye a mai evoluat pentru Sidos FC (Nigeria), Hammarby IF (Suedia) şi Hammam Sousse (Tunisia).

