Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Incident grav: autocarul lui Sepsi, vandalizat înaintea unui meci la Craiova

Un nou episod regretabil a avut loc în fotbalul românesc. Autocarul Academiei Sepsi OSK a fost vandalizat în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, la Craiova, înaintea unui meci al juniorilor clubului din Sfântu Gheorghe.

Vehiculul a fost descoperit în dimineața următoare plin de inscripții făcute cu spray-uri. Clubul a reacționat imediat printr-un comunicat oficial, condamnând ferm gestul și anunțând că va depune plângere penală.

”Clubul Sepsi OSK condamnă cu fermitate actul de vandalism petrecut în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, la Craiova, asupra autobuzului Academiei clubului. Vehiculul a fost găsit deteriorat, fiind vopsit cu spray-uri.

Considerăm acest gest ca fiind profund regretabil și complet străin de spiritul sportiv și de valorile fundamentale pe care fotbalul le promovează – respectul și fair-play-ul.

Clubul Sepsi OSK va înainta o plângere oficială către organele competente, solicitând identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate”, se arată în mesajul clubului.

Hadnagy: ”Niște derbedei care trebuie penalizați”

Directorul general al clubului, Attila Hadnagy, a reacționat dur într-o declarație oferită pentru Fanatik, acuzând lipsa de educație a autorilor și cerând pedepse exemplare.

”Copiii de la academie au avut meci la Craiova duminică dimineață. Niște derbedei care trebuie penalizați. Sunt camere și facem plângere la poliție. Nu știu deocamdată ce costuri sunt, dar trebuie revopsit.

Au pus steagul României? Păi suntem în România. Niște copii, niște tineri care au crescut singuri sau au fost crescuți foarte rău de părinți. Sper să îi găsească după camere. În 2025 să faci așa ceva… Niște oameni cu creier nu ar face așa ceva. Trăiesc în ură.

Totul pleacă de sus. Politicienii caută scandalul. La noi nu contează naționalitatea. Maghiarii se înțeleg bine cu românii.”

Un climat tensionat care nu dispare

Atitudinea ostilă a unei părți dintre ultrașii români față de echipele Sepsi OSK și Csikszereda este de mult timp cunoscută, iar incidentele de acest gen, din păcate, se repetă.

De această dată, gestul a vizat un autocar destinat juniorilor clubului, ceea ce a amplificat indignarea în rândul conducerii și al publicului.

Share

Top articles

Articole similare