Fostul lider mondial din tenis nu s-a ferit niciodată să-și exprime opiniile, indiferent de reacțiile pe care le-a generat. Înainte de alegeri, Ilie Năstase a declarat răspicat că va părăsi țara dacă Nicușor Dan va câștiga scrutinul prezidențial.
Ilie Năstase (78 de ani) a oferit o scurtă reacție după ce Nicușor Dan a fost ales președintele României. „Nu, nu comentez. Nu mai zic nimic. Nu mă interesează. Iar să fiu făcut în toate felurile, mi-e și mie rușine de ceea ce mi s-a spus (n.r. comentarii) la știrile cu declarațiile mele. Dacă au zis și că nu mă pricep la tenis?! Chiar nu e treaba mea”, a spus iniţial Ilie Năstase.
Citeşte şi: Câţi bani primeşte Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. „Asta consideră că merit!”
Legendarul sportiv a revenit: „O să plec în Franța, dar numai în vizită. Am zis și eu o chestie, am avut o opinie, ca orice cetățean, mi-au sărit toți în cap. Problema e alta! Să vină toți cei din diasporă înapoi, să pună umărul, să facem treabă bună în România! Că asta e țara noastră. Dacă așa au gândit românii, așa au ales… N-am nicio treabă, nu critic, este votul cetățenilor”.
Înainte de alegeri, Ilie Năstase își exprima deschis susținerea pentru George Simion, fiind extrem de critic față de Nicușor Dan. #Nicușor Dan? Să rămână la matematică! Nu a făcut nimic la Primăria Capitalei, cum să fie președinte? Nici măcar nu are aspectul fizic pentru asta. Nu are nimic! Dacă iese el, eu plec din țară!”, spunea Ilie Năstase, care a cochetat şi el cu politica: a fost senator și candidat la Primăria Capitalei din partea PDSR în 1996.
Citeşte şi: Ilie Năstase, acuzat că și-a înșelat soția cu trei femei! Dezvăluiri explozive
„Am auzit că tovarășul ăsta al nostru, primarul, o să închidă stadionul de fotbal. Cică face concerte. Eu știam că este stadion de fotbal! Dar dacă tovarășul Dan Nicușor sau Nicușor Dan, nu știu cum îi spune, decide… Eu plec din țara asta! Dacă ăsta câștigă… Nici nu are față de președinte în primul rând!”, mai spunea Ilie Năstase.
Cine a fost Ilie Năstase în tenisul mondial
- 56 de turnee ATP câștigate la simplu (dintre care 2 de Mare Şlem şi patru Turnee ale Campionilor) plus alte 37 de finale ATP
- 45 de turnee ATP câștigate la dublu (dintre care 3 de Mare Şlem) plus alte 35 de finale disputate
- 2 turnee de Mare Şlem la dublu mixt
- 3 finale ale Cupei Davis disputate cu echipa României (1969, 1971, 1972)


