Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Iese Siegrist, intră Stolz. Rapid a anunțat venirea austriacului de la Genoa

Rapid a anunţat, miercuri seară, că l-a împrumutat pe portarul Franz Stolz de la Genoa, până la finalul actualului sezon.

„Mă bucur că am venit la Rapid. Îmi amintesc că am jucat împotriva Rapidului, într-un meci amical, acum doi ani, pe când eram la St. Polten. Acum, abia aştept să joc în faţa acestor fani minunaţi, să terminăm cât mai sus în campionat şi să trăim momente frumoase împreună. Hai, Rapid!”, a declarat goalkeeperul austriac.

În vârstă de 23 de ani, portarul austriac a ajuns la formaţia de Seria A din prima ligă austriacă, de la SKN St. Polten, în urmă cu un an, însă nu a evoluat pentru formaţia italiană, fiind rezerva lui Gollini, ajuns ulterior la AS Roma, şi a lui Leali, cel care a fost titular în această stagiune la „grifoni”.

Stolz a evoluat pentru naţionalele U18 şi U21 ale Austriei şi a mai jucat în carieră la Kapfenberg, de unde s-a transferat la St. Polten în 2021.

În urmă cu două zile, Benjamin Siegrist, portarul Rapidului, a fost împrumutat la Genoa, formaţia patronată de Dan Şucu, până în luna iunie, cu opţiune de cumpărare.

Share

Top articles

Articole similare