Gică Hagi a fost mulțumit că Farul nu a pierdut duelul cu FCSB, din etapa cu numărul 20 din SuperLiga României, dar s-a înfuriat când a vorbit despre faza penalty-ului din minutul 83. Antrenorul echipei gazdă a spus că nu a înțeles de ce arbitrul Sebastian Colțescu a luat această decizie.
Gică Hagi, nervos din cauza arbitrajului, la finalul meciului Farul – FCSB 1-1
Darius Olaru a deschis scorul chiar înainte de pauză, iar Dican a egalat în minutul 78. Cea mai controversată fază a duelului a avut loc în minutul 83. Radunovic a centrat, balonul l-a atins pe picior pe Vînă și apoi pe mână, iar arbitrul Sebastian Colțescu a dictat lovitură de la 11 metri, după ce a revăzut faza la monitorul VAR.
Gică Hagi a fost nemulțumit după ce a văzut decizia și a făcut scandal la conferința de presă.
„Ne-am uitat și noi să vedem dacă este penalty… Nu mai înțelegem de ce este penalty, de ce dă penalty?! I-a atins prima dată piciorul… O dată este, o dată nu mai este?! Se descoperă dintr-o dată lucrurile așa… Noi am avut vreo patru sau cinci, clare și nimic.
Nu-ți dai seama ce era în sufletul meu, dacă nu apăra portarul nostru, că nu a văzut nimeni ce s-a întâmplat? Din ce, dai penalty? Din ce? Scrie clar, că dacă atinge piciorul prima oară nu este penalty. Iar după ce l-a atins puțin pe mână, mingea nu și-a schimbat direcția. Nu este! Așa scrie la regulament…”, a declarat Gică Hagi la conferința de presă.
- Citește și: Becali îl acuză pe cel mai bun fundaș de la FCSB că s-a dat accidentat ca să nu joace cu Farul și anunță că-l va amenda: „10-15 000, dar a zis că nu-l interesează”
Echipa lui Gică Hagi este la șase puncte de play-off
Risto Radunovic a fost cel care a executat de la „punctul cu var”, dar Buzbuchi a ghicit traiectoria balonului și a reușit să apere. Farul – FCSB s-a terminat 1-1.
„Ne doream cele 3 puncte. Din păcate nu am câștigat nici acum. Jucătorii au dat tot ce aveam mai bun. Au luptat până la final, dar trebuie să credem mult mai mult. Trebuie să ne facem jocul, pentru că el ne duce la succes.
În afară de meciul cu Rapid, când ne-au dominat, eu zic că am jucat bine în toate celelalte meciuri, mai bine zis ne-au lipsit rezultatele. Am întâlnit o echipă în formă și ne-am bătut, până la urmă am luat un punct și asta este, mergem înainte”, a mai afirmat Hagi.
- Citește și: Becali îi distruge pe Tănase și Bîrligea după 1-1 cu Farul: „Pe Tănase și Bîrligea am vrut să-i schimb după 20 de minute. Bîrligea nu face nici 100 000, ce 15 milioane?!”
În urma rezultatului înregistrat, Farul Constanța este pe locul al 11-lea în clasament, cu 23 de puncte, la 6 lungimi distanță de Sepsi, ocupanta ultimei poziții care asigură prezența în play-off. FCSB a rămas pe locul trei, la un punct în spatele lui CFR Cluj și la două de liderul Universitatea Cluj.

