Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Gabriela Ruse a dat lovitura la Australian Open 2026. Câți bani a câștigat după parcursul de la Melbourne

Gabriela Ruse a reușit o performanță remarcabilă la Australian Open, calificându-se în turul al treilea al competiției, rezultat care îi garantează deja un premiu substanțial. Totuși, o parte considerabilă din câștiguri poate fi reținută de statul australian sub formă de impozit.

Gabriela Ruse, în vârstă de 28 de ani, ocupanta locului 79 WTA, și-a asigurat un premiu de aproximativ 188.000 de euro brut. Conform legislației din Australia, sportivii străini pot fi impozitați cu procente ce ajung până la 45% din veniturile obținute pe teritoriul australian.

Gabriela Ruse a obținut cea mai bună performanță a carierei sale la turneul de Grand Slam de la Melbourne după ce a trecut de Ajla Tomljanovic (32 de ani, locul 78 WTA), cu 6-4, 6-4. În primul tur, românca o eliminase pe Dayana Yastremska (25 de ani, locul 28 WTA), impunându-se cu 6-4, 7-5.

În turul al treilea, Gabriela Ruse va avea o misiune extrem de dificilă, urmând să o înfrunte pe Mirra Andreeva (18 ani, locul 7 WTA), una dintre cele mai în formă jucătoare ale circuitului.

Citeşte şi: Gabriela Ruse și-a sărbătorit ziua de naștere în Maldive FOTO

Doar prezența pe tabloul principal de la Australian Open este recompensată cu aproximativ 85.000 de euro brut. Avansarea în turul secund aduce un premiu de circa 128.000 de euro brut, sumă obținută și de Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 41 WTA), după victoria cu Eva Lys (24 de ani, locul 39 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3. Pentru a ajunge la nivelul câștigurilor obținute deja de Gabriela Ruse, Sorana Cîrstea trebuie să o învingă în turul următor pe Naomi Osaka (28 de ani, locul 17 WTA).

Share

Top articles

Articole similare