FCSB continuă marșul triumfal în play-off-ul Superligii, impunându-se cu 3-1 în fața rivalei Dinamo, într-un meci disputat pe Arena Națională la care a asistat și legenda fotbalului mondial Cafu. Partida a închis etapa a 7-a și a oferit momente spectaculoase încă din start.
Golul anulat al lui Cisotti în minutul 11, pentru ofsaid, a prefațat o primă repriză explozivă. În minutul 15, Radunovic a trimis mingea în bară, iar câteva secunde mai târziu, același Cisotti a centrat perfect pentru Bîrligea, care a deschis scorul cu o lovitură de cap. FCSB a continuat să domine, iar Octavian Popescu a marcat de două ori în decurs de zece minute (26 și 36), profitând de pasa lui Mihai Popescu, apoi de o nouă execuție a lui Cisotti.
Dinamo a redus din diferență prin Selmani, care a transformat un penalty în minutul 56, dar trupa lui Kopic nu a reușit să profite de retragerea gazdelor din repriza a doua. Singura ocazie importantă a venit în minutul 89, când același Selmani a ratat din poziție favorabilă.
Clasament: FCSB e tot mai aproape de titlu
Cu această victorie, FCSB ajunge la 45 de puncte în play-off, având un avans de șapte puncte față de CFR Cluj. Dinamo rămâne ultima în play-off, cu 30 de puncte.
Cafu, prezent în lojă, dar interzis pe gazon
Derby-ul a avut și un invitat special: Cafu, legendarul fundaș dreapta brazilian, dublu campion mondial și recordmen la selecții pentru naționala Braziliei (143). Aflat în România la invitația sponsorului principal al Superligii și al lui Dinamo, Cafu a fost surprins în tribune, însoțit de soția sa, alături de nume sonore din fotbalul românesc: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Ioan Andone și Marius Niculae.
Cafu ar fi putut să dea lovitura de începere, propunere refuzată categoric de Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB.
”Ni s-a spus și nouă dacă putem să-l lăsăm să dea lovitura de începere, să-i dăm tricou. Păi ce legătură avem noi cu Cafu? (…) Băi, oameni buni, cât sunt eu la clubul ăsta, nu se va face niciodată circ”, a declarat Stoica la Prima Sport.
Cafu, tur prin România înaintea derby-ului
Fostul căpitan al Braziliei a avut parte de o mini-vacanță românească: l-a vizitat pe Gică Hagi la Ovidiu, unde i-a fost prezentată Academia și a făcut un popas la Castelul Bran, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale țării.

