Dan Nistor, veteranul formației „U” Cluj, a devenit, odată cu partida câștigată împotriva celor de la FC Botoșani, scor 2-1, fotbalistul cu cele mai multe apariții în primul eșalon al fotbalului românesc, ajungând la 515 meciuri. Prin această performanță, l-a egalat pe Ionel Dănciulescu (49 de ani), fost atacant la Dinamo, Steaua și Extensiv Craiova.
În cadrul unei intervenții la Digi Sport, Dan Nistor a mărturisit că, de-a lungul carierei, a fost de mai multe ori foarte aproape să semneze cu FCSB. Mijlocașul a afirmat că au existat mai multe ocazii în care transferul său la formația patronată de Gigi Becali (68 de ani) era aproape de a se concretiza.
La 38 de ani, fotbalistul consideră că a fost o alegere inspirată faptul că nu a ajuns la această echipă, spunând că astfel a evitat un „tratament special” din partea lui Gigi Becali, precum înlocuirea foarte devreme din timpul unui meci.
„De multe ori trebuia să ajung la Steaua (n.r. FCSB), dar din fericire bine că nu am ajuns. Nu vedeți ce se întâmplă acolo. (n.r. dacă era schimbat la FCSB) Mi-aș fi luat geanta și aș fi plecat acasă”, a spus Dan Nistor.
Până la vârsta de 38 de ani, Dan Nistor a adunat 515 apariții în SuperLigă. Fotbalistul va împlini 39 de ani pe 6 mai 2027, iar în campionatul României a evoluat pentru Pandurii Târgu Jiu, CS Mioveni, CFR Cluj, Dinamo, Universitatea Craiova și „U” Cluj.
În afara țării, mijlocașul a evoluat pentru Evian, formație pentru care a bifat nouă meciuri.
Cariera lui Dan Nistor
- CS Mioveni (12 meciuri, două goluri)
- CFR Cluj (18 meciuri, cinci assist-uri)
- Dinamo (105 de partide, 18 goluri, 41 de pase decisive)
- Universitatea Craiova (123 de meciuri, 15 goluri, 18 assist-uri)
- „U” Cluj (142 de partide, 39 de goluri, 28 de pase decisive)
- Pandurii Târgu Jiu (198 de meciuri, 14 goluri, 37 de pase decisive)
Dan Nistor a devenit jucătorul cu cele mai multe prezențe în istoria SuperLigii, iar performanța i-a fost marcată printr-un premiu special oferit chiar de Ionel Dănciulescu, cel alături de care împarte acum primul loc în această ierarhie.
Mijlocașul formației „U” Cluj a primit din partea lui Dănciulescu o minge personalizată cu numărul 515, precum și un premiu oferit de SuperLigă.
Ulterior festivității de premiere, Dan Nistor a fost titular pentru „U” Cluj în confruntarea cu FC Botoșani, disputată în etapa a treia a SuperLigii și câștigată de ardeleni cu scorul de 2-1. El a fost înlocuit la pauza întâlnirii.


