Daniel Paraschiv (26 de ani) a ajuns în aceste zile la Rapid, sub formă de împrumut de la Real Oviedo, și a intrat deja în programul de pregătire condus de Costel Gâlcă, în cantonamentul din Antalya.
Conform acționarului Victor Angelescu, giuleștenii au achitat 50.000 de euro pentru împrumut, urmând ca din vară să aibă opțiunea unui transfer definitiv în valoare de aproximativ 500.000 de euro.
Drumul lui Daniel araschiv până la statutul de jucător legitimat în fotbalul spaniol și potențial om-cheie pentru Rapid în lupta la titlu nu a fost însă lipsit de obstacole. Din contră, în cariera atacantului a existat un moment de cumpănă care ar fi putut schimba radical cursul istoriei sale sportive.
„Dragoș Militaru m-a ajutat foarte mult într-o perioadă dificilă pentru mine”, declara Daniel Paraschiv într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ProSport în decembrie 2022, pe vremea când Dan Petrescu îl considera cel mai bun atacant din SuperLiga.
Citeşte şi: Marius Șumudică, prezentat oficial în Arabia Saudită. „Este dificil și onorant să antrenezi aici”
În spatele acestor cuvinte se ascunde o poveste de deznădejde, renunțare și reconstrucție, dar și un exemplu despre importanța oamenilor potriviți întâlniți la momentul potrivit. La doar 19 ani, Daniel Paraschiv era convins că trebuie să se lase de fotbal.
„Era hotărât să renunțe. Am avut 178 de discuții în 180 de zile cu el. Îi spuneam mereu: băi, tu ești de echipa națională!”, povestește astăzi Dragoș Militaru, antrenorul care l-a ajutat să-și regăsească drumul.
În vara lui 2019, după retrogradarea celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu în Liga 3, iar Luceafărul Oradea rămânând în Liga 2, o serie de neînțelegeri administrative l-au trimis pe Daniel Paraschiv în eșalonul al treilea. Pentru un tânăr care urcase constant – de la juniorii lui FC Brașov, la Liga 3, apoi Liga 2 și cu oferte din SuperLiga – reculul a fost devastator.
Atacantul îi spunea constant că vrea să abandoneze fotbalul. Lipsa motivației și dezamăgirea păreau definitive. Tehnicianul a refuzat însă să accepte această variantă!
„Când ne-am cunoscut, mi-a spus clar că vrea să se lase de fotbal! Avea doar 19 ani, era singur la Oradea, fără părinți… Era convins, nu că avea un gând trecător. Mi-am dat seama de asta pentru că, în primele săptămâni de lucrat împreună, la 2-3 zile îmi tot zicea că se lasă. Nu mai avea motivație, nimic.
Așa că am trecut la treabă, pentru că, la calitățile lui, n-aveam cum să accept așa ceva! Și cred că în 180 de zile am avut 178 de discuții cu el. Avea 19 ani și era păcat de Dumnezeu să renunțe la cât de înzestrat era și este”, își amintește Dragoş Militaru.
Citeşte şi: Louis Munteanu, acord total cu DC United. Ce salariu va avea şi când va debuta în MLS
Dragoş Militaru a luat o decizie curajoasă: l-a numit căpitan de echipă, deși avea doar 19 ani, și a construit în jurul lui o formație extrem de tânără, cu o medie de vârstă similară. Rezultatele au fost spectaculoase: echipa a ajuns lider după turul de campionat, iar Daniel Paraschiv a avut o medie de un gol pe meci.
„I-am spus să mă lase 6 luni să îl ajut și va vedea. Nu doar pe vorbe, nu doar prin discuții, ci prin fapte, antrenamente și discuții, oricât de multe ar fi necesare.
Pe Daniel Paraschiv l-am pus căpitan, i-am dat direct banderola, deși avea 19 ani. Și am făcut o echipă care avea medie de vârstă 19 ani și cu care, după un tur de Liga 3, am ajuns lideri în clasament. Iar Daniel Paraschiv a terminat perioada cu o medie de un gol marcat pe meci! Ceva fantastic”, rememorează antrenorul.
De aici, cariera lui Daniel Paraschiv a intrat pe un făgaș ascendent bine cunoscut: revenirea în Liga 2, transferul la CFR Cluj, titluri, convocarea și debutul la echipa națională sub comanda lui Edi Iordănescu, apoi pasul spre fotbalul spaniol și, acum, lupta pentru titlu în tricoul celor de la Rapid.
„După 6 luni, normal, a revenit la Liga 2. După încă un an, l-a cumpărat CFR Cluj. Și de-aici încolo, povestea ascensiunii lui, pe care o cunoaște toată lumea.
Când Edi Iordănescu l-a convocat în premieră la echipa națională și după ce i-a oferit debutul, l-am sunat: Para, ia zi, vezi?! Când îți ziceam că o luăm de la capăt și repede îți revii, că n-ai cum să nu ajungi aici”, încheie Dragoș Militaru.


