Cristiano Ronaldo a fost marți seara unul dintre invitații speciali ai unui dineu organizat la Casa Albă, eveniment la care a participat și liderul de facto al Arabiei Saudite, relatează BBC.
Prezența lusitanului confirmă încă o dată statutul său de ambasador neoficial al proiectelor de modernizare din Regat.
Trump: ”O onoare să-l avem pe Ronaldo aici”
Înaintea dineului, Donald Trump a subliniat importanța momentului și l-a elogiat pe starul lui Al Nassr. Fostul președinte al SUA a afirmat că este o ”onoare” să-l primească pe Cristiano Ronaldo, fotbalist perceput drept o piesă centrală în strategia prințului Mohammed bin Salman de a transforma imaginea Arabiei Saudite prin investiții masive în sport și turism.
Arabia Saudită și planul de modernizare
Prințul moștenitor își continuă agresiv proiectele de diversificare economică, încercând să reducă dependența statului de industria petrolieră. Sportul – de la fotbal la Formula 1 – a devenit un sector strategic. Iar Ronaldo, probabil cel mai influent nume din fotbalul mondial, rămâne unul dintre vectorii principali ai acestei campanii globale de imagine.

Moment amuzant la dineu: ”Cred că acum mă respectă mai mult”
În timpul discursului ținut în fața invitaților, Trump a făcut și o remarcă glumeață, dezvăluind admirația fiului său pentru Ronaldo.
”Fiul meu este un mare fan al lui Ronaldo. Şi Baron a avut ocazia să-l cunoască şi cred că acum își respectă puţin mai tatăl, pentru simplul fapt că v-am făcut cunoștință.”
Tot în cursul zilei, Trump l-a primit pe Mohammed bin Salman în Biroul Oval, subliniind încă o dată relațiile foarte strânse dintre Washington și Riad. Trump a descris Arabia Saudită drept ”un aliat important în afara NATO”.
Musk și Tim Cook, printre invitați
La eveniment a fost prezent și Elon Musk, aflat pentru prima dată la Casa Albă după ce și-a dat demisia, în aprilie, din funcția de șef al Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală din administrația Trump. Printre participanți s-au numărat și lideri importanți ai mediului de afaceri american, precum Tim Cook, CEO-ul Apple.
Prima vizită notabilă în SUA după 2016
Pentru Cristiano Ronaldo, seara de la Casa Albă reprezintă una dintre primele apariții publice în Statele Unite din ultimii opt ani, un eveniment care confirmă rolul său diplomatic în Arabia Saudită.


