Cristi Chivu (44 de ani) este foarte aproape de a semna un nou contract cu Parma, după ce a reușit să salveze echipa de la retrogradare în sezonul recent încheiat.
Potrivit Gazzetta dello Sport, fostul căpitan al naționalei României a ajuns la un acord total cu conducerea clubului pentru un contract valabil până în vara lui 2027, cu un salariu anual de 900.000 de euro.
Întâlnire decisivă la Parma
Joi, Cristi Chivu s-a întâlnit cu agentul său și cu președintele clubului, Federico Cherubini. Discuțiile au vizat atât termenii noului contract, cât și planurile de viitor ale clubului, inclusiv strategia de transferuri și proiectul de dezvoltare a tinerilor promovat de patronul Kyle Krause.
„După o ședință de două ore, oficialii clubului și Cristi Chivu au ajuns la un acord. Părțile s-au înțeles pentru o nouă întâlnire săptămâna viitoare, când ar trebui să fie semnat contractul până în 2027.
Salariul lui Chivu ar urma să fie de aproximativ 900.000 de euro pe an. În cadrul ședinței s-au discutat mai multe subiecte, precum fereastra de transferuri și proiectul pentru dezvoltarea tinerilor inițiat de patronul Kyle Krause.
A existat un acord total între Chivu, Federico Cherubini și ceilalți conducători prezenți la ședință. Acum, se așteaptă doar semnătura antrenorului”, scrie Gazzetta dello Sport.
Bilanț și încredere din partea conducerii
Cristi Chivu a preluat Parma în februarie 2025, înlocuindu-l pe Fabio Pecchia. În cele 13 meciuri de pe bancă, tehnicianul român a obținut 3 victorii, 7 remize și 3 înfrângeri, suficient cât să evite retrogradarea.
Într-un interviu pentru Corriere dello Sport, Chivu a comentat alegerea sa surprinzătoare ca antrenor principal.
”(n.r. De ce te-a ales Cherubini pe tine, un începător, ca antrenor al Parmei?) Trebuie să-l întrebați pe el, poate pentru că sunt ambițios, exuberant sau pentru că am lucrat mult timp cu tineri.
Când faci o schimbare, îți asumi riscuri, nimeni nu îți poate garanta rezultatul.
Niciun antrenor experimentat, niciunul tânăr. La Parma m-am simțit mereu parte dintr-un proiect pe termen lung. Cel puțin m-au făcut să cred asta și că o eventuală retrogradare nu ar duce la demitere”, a spus Chivu, citat de parmalive.com.

