Eddy Gnahore (32 de ani) a ajuns la un acord cu FCSB și urmează să fie prezentat oficial de club. După expirarea contractului cu Dinamo, fostul căpitan al formației din Ștefan cel Mare este pregătit să semneze cu campioana României, unde va deveni unul dintre cei mai bine remunerați jucători ai lotului.
La o zi după ce Gigi Becali a anunțat că s-a înțeles cu Eddy Gnahore, Cristi Borcea a oferit o reacție. Fostul finanțator al lui Dinamo consideră că echipa pregătită de Nuno Campos a rămas fără unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai săi și este convins că mijlocașul va reprezenta un câștig important pentru FCSB.
Ajuns la 32 de ani, Gnahore a semnat cu Dinamo la începutul lui 2024, după despărțirea de Ascoli, din postura de jucător liber de contract. Adaptarea sa la fotbalul românesc a fost rapidă.
„Am văzut, da. Cea mai mare pierdere pentru Dinamo. Cel mai bun mijlocaș. Dinamo a pierdut doi jucători care au fost în echipa sezonului, Boateng și Gnahore. Anul trecut au pierdut trei jucători importanți. Nu știu, nu prea există semnale că se vrea performanță.
Să pierzi în fiecare an cei mai buni jucători, clar este o lipsă de concentrare a conducerii. Nu vreau să jignesc. La Politic au făcut cel mai bine, merită felicitați. Au luat un milion, plus Musi. Oricine ar fi făcut asta. Anul trecut au plecat Selmani, Olsen, Homawoo, jucători extraordinari”, a spus Cristi Borcea, pentru digisport.ro.
20 de mii de euro pe lună
De-a lungul timpului, Gigi Becali a transferat mai mulți fotbaliști care au evoluat la Dinamo sau au avut un trecut în tricoul rivalei. Cel mai nou nume de pe această listă este Eddy Gnahore, care a îmbrăcat echipamentul „Câinilor” în ultimele două sezoane.
Eddy Gnahore ar urma să aibă un salariu de 20.000 de euro pe lună la FCSB!
Gigi Becali a dezvăluit în exclusivitate la Digi Sport că a ajuns la un acord cu Eddy Gnahore pentru transferul la FCSB. Patronul campioanei a precizat că a depus un efort financiar important pentru a-l convinge pe fostul mijlocaș al lui Dinamo să accepte oferta.
Potrivit Fanatik, Eddy Gnahore va avea la FCSB un salariu de 20.000 de euro pe lună. În lotul campioanei, doar Florin Tănase, cu 30.000 de euro lunar, și Daniel Bîrligea, cu 25.000 de euro, sunt remunerați mai bine, în timp ce Ofri Arad beneficiază de același salariu ca francezul.


