Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Craiova – FCSB: Visul unui titlu reaprinde Oltenia. Atmosferă de foc pe Ion Oblemenco

Universitatea Craiova și FCSB s-au întâlnit într-un duel cu miză uriașă, iar tribunele stadionului Ion Oblemenco au fost martorele unei adevărate demonstrații de pasiune.

Oltenii au adunat în jur de 25.000 de suporteri, doborând recordul personal de asistență în acest sezon. Fani din Dolj, Mehedinți, Vâlcea și Gorj s-au unit într-o singură voce, sperând să țină vie flacăra visului: câștigarea titlului după 34 de ani de așteptare.

Un ultim glonț pentru titlu

Deși în doar o săptămână Craiova a pierdut șansa la event, ieșind din Cupă, oltenii nu renunță la campionat, deși calculele caselor de pariuri îi plasează pe locul 3 în lupta la titlu. Fiecare meci e acum o finală, iar partida cu FCSB a fost tratată ca atare.

O ”mare alb-albastră” în tribune

În tribune, atmosfera a fost electrizantă încă de la încălzire. Intrarea FCSB-ului pe teren a fost întâmpinată cu un concert de fluierături, în timp ce ”leii” Băniei au fost aplaudați frenetic. Alexandru Mitriță, idolul tribunelor, a fost aclamat și asaltat pentru tricouri și poze, fiind MVP-ul serii chiar înainte de fluierul de start.

Legende în tribune și peluze în formă maximă

Printre spectatori s-au aflat nume sonore precum Rodion Cămătaru, Aurică Beldeanu, Sorin Cârțu, Emil Săndoi, Mihai Stoichiță și Mircea Lucescu. Înainte de meci, ”Cântec pentru Oltenia” a dat tonul unei atmosfere fierbinți, în care Peluza Nord a fost inepuizabilă, reacționând la fiecare decizie a arbitrului Horațiu Feșnic.

Susținere demnă de o finală și în peluza FCSB

Fanii FCSB au fost prezenți în număr mare, ocupând sectoarele dinspre Peluza Sud. Cu steaguri și eșarfe, au oferit un răspuns puternic atmosferei create de gazde. Duelul din teren a fost dublat de unul impresionant în tribune, demn de o finală.

Share

Top articles

Articole similare