Costel Gâlcă (53 de ani) a fost ales de conducerea celor de la Rapid pentru a-l înlocui pe Marius Șumudică (54 de ani) pe banca tehnică a echipei din Giuleşti.
După negocieri care au durat aproape o săptămână, Costel Gâlcă a ajuns la un acord cu Dan Șucu, devenind noul antrenor al lui Rapid. Fostul selecționer al naţionalelor de tineret a fost liber de contract de la finalul lunii ianuarie, când s-a despărțit de Universitatea Craiova.
Citeşte şi: Rapid pregătește noul sezon. Cine sunt cei 3 jucători care vor reveni în Giulești
Unul dintre punctele importante în discuții a fost clauza de reziliere. Costel Gâlcă a solicitat inițial o sumă de 500.000 de euro, considerată prea mare de oficialii clubului. Aceștia au propus o valoare de 200.000 de euro, iar în final s-a ajuns la un compromis: 250.000 de euro.
Parcursul lui Costel Gâlcă
De-a lungul carierei, tehnicianul a condus echipe precum Almeria B, naționala U17 a României, FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Vejle, Al-Hazem, Radomiak și Universitatea Craiova.
În cel mai recent mandat, în Bănie, a strâns 35 de meciuri, obținând o medie de 1,74 puncte pe partidă. Sub comanda lui, echipa a încheiat sezonul regulat pe locul 5 în SuperLiga, cu 36 de puncte, la cinci distanță de liderii FCSB și ”U” Cluj.
Citeşte şi: Vedetele Rapidului s-au urcat în furgonetă și au împărțit cadouri înainte de Ziua Copilului în Giulești
Unul dintre cele mai mari succese ale sale rămâne sezonul 2014/2015, când a cucerit tripla cu FCSB: campionatul, Cupa României și Cupa Ligii.

