Cosmin Contra și Al-Kholood s-au despărțit la mai puțin de o lună de la momentul numirii fostului selecționer pe banca tehnică.
Ruptura s-a produs pe fondul schimbării conducerii clubului, în urma preluării de către miliardarul american Ben Harburg.
Contra, înlocuit fără să apuce să antreneze
Tehnicianul român a fost numit antrenor principal la începutul lunii iulie, însă nu a condus niciun antrenament oficial. Odată cu schimbarea acționarului majoritar, planurile s-au schimbat, iar Harburg nu l-a considerat pe Contra potrivit pentru proiectul pe termen lung al clubului.
Deși se pregătea să ceară despăgubiri în valoare de aproximativ 2 milioane de euro, Contra a acceptat în cele din urmă o despărțire amiabilă.
Clubul îl elogiază: ”Un profesionist desăvârșit”
Într-un comunicat oficial, conducerea lui Al-Kholood i-a transmis lui Cosmin Contra un mesaj de respect și mulțumire pentru atitudinea sa:
”Preşedintele Consiliului de Administraţie, Mohammed Abdullah Al-Khalifa, doreşte să-şi exprime mulţumirile sincere şi aprecierea pentru antrenorul Cosmin Contra, după ce acesta a acceptat să-şi rezilieze contractul prin acordul părţilor. Contra a fost un profesionist desăvârşit, care a dat dovadă de înţelegere pentru situaţia şi interesul clubului.”
În semn de apreciere, fostul selecționer și staff-ul său au primit și cadouri simbolice din partea clubului.
Astfel, Cosmin Contra rămâne liber de contract și caută o nouă provocare, după un episod scurt și neașteptat în fotbalul saudit.

