Faza care a stârnit rumoare în SuperLiga s-a petrecut în minutul 20 al partidei dintre FC Botoșani și Rapid.
Alex Dobre a pătruns decisiv în careu, l-a driblat pe adversarul direct și a rămas singur cu portarul Anestis. În loc să finalizeze, a preferat o pasă în lateral pentru Claudiu Petrila, aflat într-o poziție ideală, cu poarta goală în față.
Petrila, convins probabil că faza se va încheia cu gol fără emoții, a reluat din prima. Execuția nu a prins cadrul porții și s-a dus în plasa laterală, sub privirile uluite ale jucătorilor și ale celor din tribune.
Reacția fotbalistului a fost pe măsură: s-a prăbușit pe gazon și a rămas câteva secunde cu fața în iarbă, șocat de ratarea uriașă.
Nu este prima ratare uriașă a giuleștenilor
Giuleștenii s-au mai aflat într-un episod similar în acest an competițional. În februarie, într-o partidă cu Oțelul, Elvir Koljic a trimis peste poartă din numai câțiva metri, cu portarul scos din joc, după o centrare venită din stânga de la Andrei Borza.

